Asociaţia „Surâsul Albastru” pentru copiii cu autism mulţumeşte tuturor celor care au oferit sprijin în organizarea concertului caritabil din 5 decembrie, găzduit de Biblioteca Centrală Universitară.
Intitulat “Poveste de Moş Nicolae”, concertul s-a dorit a fi un dar pentru toţi copiii. Evenimentul a urmărit promovarea înţelegerii problemelor cu care se confruntă copiii cu autism şi familiile lor, iar cei peste 350 de spectatori au aflat amănunte despre această tulburare şi despre ce se poate face. În plus, a fost ocazie pentru schimbarea atitudinii față de ei prin eliminarea barierelor în ceea ce privește integrarea lor în comunitatea ieşeană. „Este important să înţelegem cât de diferiţi suntem, să ne acceptăm şi să ne iubim. Copiii cu autism au nevoie de multă dragoste, ca fiecare dintre noi. Putem face acest lucru şi prin terapie, dar şi prin acceptarea diferenţelor şi susţinerea celor de lângă noi”, a spus Cristina Nichita, membru fondator al asociaţiei.
Pentru copiii cu autism au cântat soprana Diana Bucur, acompaniată de pianista Ionela Butu, Corala Vox ART’IS, dirijor Bogdan Cojocariu, Corul Juniorii al Operei Naţionale Române din Iaşi, dirijor Raluca Zaharia, un grup de copii de la Şcoala Populară de Artă şi au dansat balerinii de la Colegiul de Artă “Octav Băncilă”.
În cadrul evenimentului a avut loc şi lansarea unei cărţi cu poveşti despre autism, ilustrată de micul pictor David Alexandru, dar şi o expoziţie cu decoraţiuni de Crăciun realizate de copiii cu autism şi de prietenii lor. „Eu îi cunosc pe copii. Împreună cu prietenii mei am mers la ei, la centru şi ne-am jucat. Au autism, dar sunt tot copii”, a spus David Alexandru.
La finalul unei seri în care bucuria a cuprins inimile adunate în aula Bibliotecii Centrale Universitate s-au strâns din donaţii 8.000 de lei, sumă din care vor fi plătite şedinţele de terapie în cazul unor copii proveniţi din familii cu situaţii materiale dificile.