Iașul se va înfrăți cu Cernăuțiul

La sfârșitul acestei săptămâni, la Iași va avea loc oficializarea semnării protocolului de înfrățire dintre municipiul Iași și orașul Cernăuți, din Ucraina. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Primăriei, documentul urmând să fie semnat de reprezentanții celor două orașe. Prima etapă privind semnarea protocolului de înfrățire dintre cele două localități s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, la Cernăuți, partea română fiind reprezentată la ceremonie de viceprimarul Iașilor, Mihai Chirica, iar cea ucraineană de secretarul Primăriei din Cernăuți, Vitalii Myhailisin. Ideea înfrățirii celor două orașe aparține, încă din anul 2010, Asociației de Prietenie România – Ucraina, aceasta fiind susținută puternic de primarii celor două localități. “În anul 2010, legislația din Ucraina nu permitea înfrățirea cu două orașe din aceeași țară, Cernăuțiul având încheiat un astfel de protocol și cu Suceava. După mai multe discuții și tratative am semnat sâmbătă, 6 octombrie,  acordul de înfrățire. Semnarea celei de-a doua părți a protocolului de înfrățire dintre cele două orașe  va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, la Iași. Mă bucur foarte mult pentru că această înfrățire vine ca o completare a actului similar pe care Iașul l-a semnat cu Chișinăul” , a declarat consilierul local Sorin Iacoban, membru în delegația română, prezentă la sfârșitul săptămânii trecute în Ucraina, la semnarea primei părți a protocolului de înfrățire dintre Iași și Cernăuți. Până în prezent, municipiul Iași are semante protocoale de înfrățire cu peste 20 de orașe din întreaga lume, printre care XI’AN (China), Monterrey (Mexic), Padova (Italia) și Isfahan (Iran) .

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;