Un nou rezultat de excepție pentru școala ieșeană

Începutul lunii octombrie a adus un rezultat de excepție pentru Colegiul ”Emil Racoviță” din Iași, după ce Ruxandra Tesloianu, elevă în clasa a X-a B, a reușit să se califice în lotul ce va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Ştiinţe pentru Juniori, competiție care se va desfășura la începutul lunii decembrie, în Iran. La întrecerea în urma căreia a fost inclusă în lotul național, Ruxandra a susținut  mai multe probe cu un grad ridicat de complexitate la trei discipline și anume: chimie, biologie și fizică. Eleva de la Colegiul ”Emil Racoviță” a fost coordonată de profesorii Paula Gavrilescu, Ioana Bohotineanu și Cristinel Miron. ”Selectarea Ruxandrei în lotul lărgit, în urma fazei naționale, la care a obținut premiul al II-lea, dar și calificarea la etapa internațională, marchează drumul de la competență la performanță, care poate fi parcurs doar prin pasiune pentru științe, entuziasm și prin efort susținut în cadrul unui program riguros de pregătire. Interdisciplinaritatea ce caracterizează acest concurs a reprezentat o provocare pentru Ruxandra, o elevă a cărei traiectorie s-a înscris sub semnul performanței încă de la începutul gimnaziului, prin rezultatele deosebite obținute, la nivel național, la olimpiadele de fizică, chimie, limba și literatura română, matematică sau la Concursul interdisciplinar  de poezie. Astfel, calificarea la Olimpiada Internațională de Ştiinţe pentru Juniori confirmă vocația excelenței în educație și îi obligă pe profesorii care o îndrumă  la găsirea unor noi modalități de valorificare maximă a potențialului său, situându-se în sfera de semnificații a misiunii liceului: Mereu mai buni, cel puţin egali cu noi înşine!”, a declarat prof. Paula Gavrilescu, directrul Colegiului ”Emil Racoviță”.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;