Peste 2.600 de petiții, înregistrate anul trecut la Prefectura județului Iași

prefectura-iasi

În anul 2015, la Instituția Prefectului Județul Iași au fost înregistrate 2.646 petiții, cu aproape 24% mai multe decât în anul 2014. Dintre cele 2.646 de petiții, 235 au fost primite prin poșta electronică, față de 87 în 2014. Din analiza aspectelor sesizate de către cetățeni în petițiile depuse  la Instituția Prefectului – județul Iași, se remarcă faptul că pe primul loc se situează plângerile și sesizările privind fondul funciar, urmate de cele pentru ajutoare sociale, sprijin financiar sau alte probleme de natură socială. Prin secretariatul general al instituției au fost înregistrate în total 44.643 de lucrări, număr comparativ cu cel din 2014. Totodată, au solicitat audiențe conducerii instituției 634 de persoane, toate fiind primite în audiență de către un reprezentant al conducerii. Prin comparație, în 2014, au solicitat audiențe 585 de persoane. Audiențele au fost organizate în ordinea cronoilogică înregistrării, în funcție de obiectul cererii, acordându-se prioritate situațiilor extreme. Problematica abordată în cadrul audiențelor este similară cu cea precizată în cazul petițiilor. La nivelul instituției au fost înregistrate și 41 de cereri privind aplicarea Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;