145 de profesori titulari din județul Iași, care urmează să se pensioneze în acest an, au solicitat prelungirea lucrului la catedră

profesori pensionari

În cadrul ședinței de miercuri, 3 februarie, a Consiliului de Administrație (CA) al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași a fost prezentată lista cadrelor didactice titulare, care îndeplinesc condițiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2016 și care au solicitat menținerea în activitate ca titular în anul școlar 2016 – 2017, conform reglementărilor în vigoare. Din analiza situației prezentate s-a constat că la nivelul județului Iași se înregistrează un număr de 313 cadre didactice pensionabile la data de 1 septembrie 2016, dintre care 208 în mediul urban și 105 în mediul rural. În perioada prevăzută de calendarul mobilității personalului didactic, la nivelul unităților de învățământ au fost depuse un număr de 145 de cereri de menținere în activitate ca titular în anul școlar 2016 – 2017, conform art. 28  din  Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic în învățământul preuniversitar, aprobată prin OMECS nr. 5559/2015. Dintre acestea, 103 s-au înregistrat în unitățile de învățământ preuniversitar din mediul urban și 42 în unitățile de învățământ preuniversitar din mediul rural. ”Consiliile de administrație din unitățile școlare au aprobat un număr de 135 de cereri de menținere în activitate a cadrelor didactice care îndeplinesc condițiile legale și dovedesc o competență profesională deosebită (96 în mediul urban și 39 în mediul rural). Predomină solicitările învățătorilor și educatoarelor, domenii importante pentru pregătirea copilului la început de traseu educațional”, se precizează într-un comunicat de presă al IȘJ Iași. Potrivit documentului, metodologia permite revocarea prelungirii perioadei de activitate a cadrelor didactice titulare care îndeplinesc condițiile de pensionare, în cazul în care în lunile august-septembrie 2016 se înregistrează restrângeri de personal sau nerealizarea planului de școlarizare.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;