Înfrângere rușinoasă în Ardeal: Universitatea Cluj – Penicilina Iași 3-1

volei

Penicilina Iași a pierdut, rușinos, sâmbătă, 13 februarie, în deplasare, la Cluj, cu scorul de 1-3 (21-25, 25-15, 22-25, 21-25) în fața formației locale Universitatea, ocupanta penultimului loc în clasament, diminuându-și serios șansele de evitare a turneului pentru evitarea retrogradării. Elevele antrenorului Dan Gavril au fost de nerecunoscut în Ardeal, acestea neputând face față dorinței extraordinare de victorie a gazdelor, care s-au mobilizat exemplar pentru obținerea celor trei puncte. Ieșencele se află la cea de-a patra înfrângere din acest retur, însă ceea ce este mai îngrijorător este evoluția cu mult sub așteptări a tuturor jucătoarelor, în ciuda ”întăririlor” din această iarnă și a promisiunilor făcute de conducerea clubului, potrivit cărora obiectivul Penicilinei în acest sezon este calificarea la turneul 5-8. În celelalte meciuri din etapa a 16-a a Diviziei A1 de volei feminin, disputate la sfârșitul săptămânii, s-au înregistrat rezultatele: Dinamo București – CSM Lugoj 3-1, Rapid București – Unic Piatra Neamț 0-3, Alba Blaj – SCMU Craiova 3-0, Știința Bacău – CSMS București 2-3. În clasament: 1. Alba Blaj – 44 p, 2. CSM București – 43 p, 3. CSM Târgoviște – 39 p, 4. Dinamo București – 39 p, 5. Știința Bacău – 28 p, 6. Medicina Târgu Mureș – 27 p, 7. Unic Piatra Neamț – 20 p, 8. CSM Lugoj – 17 p, 9. Penicilina Iași – 14 p, 10. Universitatea Cluj – 12 p, 11. SCMU Craiova – 9 p, 12. Rapid București – 0 p. Etapa viitoare (sâmbătă, 20 februarie) programează întâlnirile: Știința Bacău – Universitatea Cluj, CSM București – CSM Târgoviște, Medicina Târgu Mureș – Alba Blaj, SCMU Craiova – Rapid București, Unic Piatra Neamț – Dinamo București, CSM Lugoj – Penicilina Iași.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;