Școala Gimnazială ”Ionel Teodoreanu” din Iași, la ceas aniversar

scoala teodoreanu

În perioada 25-26 februarie, Școala Gimnazială ”Ionel Teodoreanu” din Iași sărbătorește ”Zilele Școlii”, celebrând peste o jumătate de secol de existență. Cu acest prilej vor fi organizate activități adresate în primul rând comunității din care face parte școala, părinților, elevilor, cadrelor didactice precum și celor celor care au sprijinit activitatea educativă prin implementarea de proiecte, prin finanțări sau sponsorizări. ”Manifestările dedicate Zilelor Școlii vor include programe artistice, expoziții cu obiecte realizate de copii, concursuri pentru elevi, work- shop-uri pentru cadrele didactice, întâlniri cu profesori, elevi și  părinții. Programul va fi întregit de spectacolul ”Teodorenii – întoarcere în copilărie”, organizat pe scena Atrium-ului Palas Mall, la care vor participa atât elevi, cât și foști elevi ai școlii”, a declarat prof. Silviana Loghin, directorul Școlii Gimnaziale ”Ionel Teodoreanu” din Iași.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;