Dezbatere cu oficiali din Ministerul Fondurilor Europene, la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

cci

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi adresează potenţialilor beneficiari de fonduri europene nerambursabile invitaţia de a participa la dezbaterea: „Perspectivele anului 2016 în accesarea fondurilor europene”.

Interlocutori vor fi: Emanoil Radu DASCĂLU – Secretar de Stat, Ministerul Fondurilor Europene şi Cătălin GHERAN – Director General, Programul Operaţional Infrastructura Mare.

Evenimentul se va desfăşura la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou în ziua de 9 martie, cu începere de la ora 14.30.

Va fi o dezbatere în care participanţii vor putea afla, printre altele, care sunt perspectivele concrete ale accesării fondurilor europene nerambursabile în cursul anului 2016, stadiul lansării apelurilor şi modificările care vizează procedurile de depunere, evaluare şi implementare a proiectelor.

„Întrucât ne dorim o dezbatere cât mai aplicată şi pragmatică, recomandăm şi îi încurajăm pe această cale pe cei interesaţi să transmită Camerei de Comerţ, în cursul acestei săptămâni, în cuprinsul Formularului online pe site-ul www.cciasi.ro, propriile întrebări punctuale, referitoare la orice program operaţional, pe care noi le vom centraliza şi le vom transmite reprezentanţilor MFEur, pentru a avea certitudinea obţinerii în cadrul întâlnirii a unor răspunsuri la fel de punctuale. Intenţia noastră este să centralizăm cât mai multe întrebări concrete, atât de la cei care vor participa, cât şi de la cei care nu vor putea ajunge la dezbatere dar care ar dori să obţină răspunsuri”, a afirmat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Participarea la acest eveniment este gratuită, pe bază de înscriere prealabilă, în limita locurilor disponibile.

Având în vedere numărul de locuri limitat, pentru a păstra un caracter interactiv al dezbaterii, cei interesaţi trebuie să completeze Formularul de înscriere de pe site-ul Camerei de Comerţ până vineri, 04.03.2016, ora 12.00.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;