5:14 pm - Saturday April 30, 9408

Președintele CJ Iași s-a întâlnit cu conducerea companiei olandeze Dunea Duin&Water

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a avut joi, 18 octombrie, o întrevedere cu reprezentanţii companiei Dunea Duin & Water Olanda. Discuţiile s-au axat în jurul colaborării dintre compania olandeză şi ApaVital, proiectele de regionalizare, gestionarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi eventualele schimburi de tehnologie şi personal. Directorul general Piet Jonker al companiei a lăudat activitatea ApaVital şi şi-a exprimat dorinţa de a continua colaborarea cu reprezentanţii administraţiei judeţene ieşene. „Astăzi (ieri – n.r.) am avut o întâlnire cu Piet Jonker, directorul general al companiei olandeze Dunea, precum şi cu întreg Consiliul de Administraţie al acesteia. Compania are aproximativ 1,2 milioane de clienţi, fiind una dintre cele mai importante din Europa în acest domeniu. Am purtat discuţii despre relaţia excelentă pe care firma o are cu ApaVital. Îmi doresc ca pe viitor astfel de colaborări să fie într-un număr cât mai mare”, a declarat Cristian Adomniței. Membrii delegaţiei olandeze au vizitat staţia de pompare Prut, staţia de pompare Chiriţa, laboratorul şi centrul de formare profesională al ApaVital de la Şorogari, precum şi frontul de captare Timişeşti.  În anul 2010, în cadrul programului „Partners for Water”, un program finanţat de Guvernul Olandei, ApaVital Iaşi şi Dunea Duin & Water Olanda au reuşit obţinerea finanţării de 500.000 de euro pentru implementarea proiectului „Implementation of an early warning system and intake management for the intake of surface water from the Prut River” (Implementarea sistemului de avertizare a calităţii apei brute și dezvoltarea unei strategii privind managementul apei la captare pe râul Prut). Acest proiect este unul dintre cele 3 proiecte româneşti acceptate pentru finanţare de către Guvernul Olandei, dintre cele 5 proiecte trimise de companiile cu capital românesc şi unul dintre cele 57 de proiecte calificate pentru finanţare din întreaga lume.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;