La o victorie de calificarea, în premieră, în Europa League: CSMS Iași – FC Botoșani 1-1 (0-1)

LIGA I - CSMS IASI - FC BOTOSANI

CSMS Iași nu a reușit să obțină decât un punct, joi, în mediul disputat pe teren propriu, împotriva lui FC Botoșani după ce a a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), într-un meci contând pentru etapa a XIII-a (penultima) a play-out-ului Ligii 1. Oaspeții au deschis primii scorul, prin camerunezul Michael Ngadeu (min. 7), care a plasat excelent cu capul, din careul ieșenilor, un balon centrat din corner, de pe partea dreaptă, de Petre Ivanovici, dar ieșenii au egalat imediat după pauză, prin Bojan Golubovic (min. 46), care a speculat o ”bâlbâială” colectivă în careul oaspeților. Per ansamblu, jocul a fost unul dârz disputat, între două echipe care aveau nevoie ”ca de aur” de cele trei puncte puse în joc pentru a mai spera să prindă, in extremis, ultimul loc care asigură prezența în preliminariile Europa League. Prima repriză a aparținut, aproape în totalitate, oaspeților, care pe lângă gol au mai avut și o bară (min. 36) prin Petre Ivanovici și alte numeroase ocazii de gol. Repriza secundă a foist mult mai echilibrată, cu ieșenii ieșind mai mult la joc, lucru care s-a resimțit din plin în ceea ce privește numărul ocaziilor la poarta lui Iliev. De remarcat că în minutul 60, oaspeții au reușit să înscrie, însă golul lui Hadnagy a fost anulat de arbitrul Cristi Balaj, pe motiv de offside. S-a încheiat CSMS Iași – FC Botoșani 1-1 și ambele echipe își păstrează șansele de a evolua, din vară, în Europa. Asta și datorită faptului că în cealaltă partidă a zilei, CS Universitatea Craiova a fost învinsă clar, scor 0-4, în deplasare, de CFR Cluj. În aceste condiții, înainte cu o etapă de încheierea play-out-ului, clasamentul se prezintă astfel: 1. CFR Cluj 36 p (+16 golaveraj), 2. CSMS Iași – 36 p (+1 golaveraj), 3. CS Universitatea Craiova – 36 p (0 golaveraj), 4. FC Botoșani – 35 p (+6 golaveraj), 5. Concordia Chiajna – 34 p (+6 golaveraj), 6. FC Voluntari – 28 p, 7. ACS Poli Timișoara – 20 p, 8. Petrolul Ploiești – 18 p. În ultima etapă (duminică, 29 mai, ora 17.00) sunt programate meciurile: CS Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești, FC Botoșani – CFR Cluj, ACS Poli Timișoara – CSMS Iași, Concordia Chiajna – FC Voluntari. Situația în privința ocupării primului loc la final este una destul de complicată, nu mai puțin de patru echipe (CSMS Iași, CSU Craiova, FC Botoșani și Concordia Chiajna) având șanse reale de prinde, în final, mult doritul loc de Europa League (CFR Cluj nu are dreptul să evolueze în cupele europene, echipa aflându-se în insolvență). În ceea ce o privește pe CSMS Iași, dacă aceasta câștigă duminică la Timișoara (echipă deja retrogradată), cu orice scor, merge în preliminariile Europa League, indiferent de rezultatele înregistrate în celelalte partide, întrucât la finalul sezonului regulat a ocupat cel mai bun loc (7) dintre toate celelalte participante la play-out. Cu alte cuvinte, Voicu&Comp. depind numai și numai de ei pentru a obține calificarea, în premieră, pentru Iași, într-o cupă europeană. În meciul de joi au evoluat echipele:    CSMS Iași: Grahovac – Crețu, Saric, Frăsinescu, Țigănașu – Llullaku (Bosoi min. 33), Mitic, Enescu, V. Gheorghe (Viveiros 80) – A. Cristea, Golubovic; FC Botoșani: P. Iliev – Dimitrov, Ngadeu, G. Miron, Mușat (Patache min. 85) – Bordeianu, Vașvari – Ivanovici, Hadnagy (Roman min. 90+3), Cabrera – Matulevicius (min. Bujor 84).

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;