11:19 pm - Saturday April 17, 2021

Un proiect al elevilor de la Liceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, premiat la nivel național

atelier

Liceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași s-a remarcat în acest an în cadrul competiției naționale ”O activitate de succes în Săptămâna Şcoala Altfel”, ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Astfel, cea mai bună activitate din țară la categoria ”Educație ecologică și protecția mediului” a fost ”Universul pădurii, mozaic de cunoaștere – Atelierele Art Attack în școala mea”, un proiect inițiat de Consiliul Școlar al Elevilor de la Liceul Teoretic ”Al. I. Cuza” Iași, coordonat de profesorii Ariadna Cristina Maximiuc – director al liceului, Delia Acatrinei și Maricica Aștefănoaei. ”Scopul activităţii a fost implicarea elevilor în realizarea unui ambient şcolar mai plăcut, personalizat cu mesaje care să sensibilizeze tinerii faţă de mediu, să le cultive sentimentul de recunoștinţă şi respect pentru pădure şi să le reamintească îndatoririle pe care le au faţă de natură şi față de comunitatea în care trăiesc. Cei 250 de elevi de la clasa pregătitoare, gimnaziu şi liceu, participanţi direcţi la secţiunile zilnice ale proiectului, au avut oportunitatea de a-și exersa curiozitatea, gândirea critică, imaginația, creativitatea și simţul estetic, prin crearea produselor din materiale reciclabile. Provocarea și elementul de noutate care au adus succesul activității au constat în prezentarea diverselor materiale de bricolaj, prin tehnici de lucru variate, pe site-ul Disney Junnior, presupunând documentare și studiu individual, lucrul în echipă în atelierele de creație art attack pentru construirea de machete, picturi în relief, vitrine, expoziții și panouri de perete care să reflecte beneficiile și universul magic al pădurii”, a declarat prof. Alla Apoi, inspector pentru activități extrașcolare în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.  Recompensa pentru responsabilitatea și solidaritatea echipei a constat în evadarea elevilor din spațiul școlar în pădurea Ciric din vecinătatea liceului, o deplasare ecologică și terapeutică care a reprezentat pentru elevi o experiență de neuitat în „universul pădurii – mozaic de cunoaștere, civilizație și liniște”.  ”Proiectul s-a evidențiat prin interacţiunea elevilor, profesorilor și părinților, prin diversitatea activităţilor nonformale, care au creat contextul  favorabil pentru exersarea abilităților artistice și practice ale elevilor, pentru stimularea dorinței de documentare și de învățare în echipă, de descoperire a unor tehnici de lucru inovative, în scopul dezvoltării practice a orizontului ecologic de cunoaștere”, a mai precizat prof. Alla Apopei.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;