Tinerii ieșeni pasionați de literatură, premiați în cadrul unui proiect privind promovarea diversității în cultură și artă

incubator

Asociația S.T.E.P. în Tourism a încheiat derularea proiectului “Incubatorul de povești”, finanțat prin PA17/RO13 – Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european. Proiectul, care a avut un buget total de 60.334 lei, din care 6.636 lei contribuția proprie, 8.054 lei contribuția națională și 45.642 lei finanțarea nerambursabilă, acordată în cadrul asistenței puse la dispoziția României prin Granturile SEE de către statele donatoare, respectiv Norvegia, Islanda și Liechtenstein, s-a adresat tinerilor pasionați de literatură, cu potențial în ceea ce privește actul artistic al scrierii. De la începerea proiectului și până la final s-au desfășurat mai multe activități, printre care întâlniri cu scriitorii Șerban Axinte și Dan Lungu, un concurs de creație literară, un seminar de introducere în literatura norvegiană, susținut de lector Crina Leon, ateliere de scriere creativă, beneficiarii proiectului fiind elevii din cadrul liceelor ieșene. Concursul de creație literară a urmărit stimularea și încurajarea scrisului în rândul elevilor de liceu. Elevii au primit premii în valoare de 6.000 de lei, câte 2.000 de lei la fiecare categorie (eseu, proză și poezie – premiul I, al II-lea, al III-lea plus mențiuni). Seminarul de introducere în literatura norvegiană, susținut de lectorul Crina Leon, a constat în realizarea introducerii în limba norvegiană modernă și contemporană, pentru a familiariza publicul tânăr ieșean cu aspecte ce țin de contextul cultural din Norvegia. În ceea ce privește atelierele de scriere creativă, acestea le-au propus liceenilor să își valorifice talentul. În cadrul conferinței de închidere a proiectului, care a avut loc joi, 30 iunie,  a fost prezentată revista ”Magazin de literatură foarte tânără”, ce conține creațiile elevilor participanți la concurs. În total au fost tipărite o mie de exemplare ale revistei în limba română și 200 în limba norvegiană.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;