10:54 pm - Saturday April 17, 2021

Lucrări ample de reparație a străzilor și aleilor din municipiu

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai multe străzi din municipiul Iași urmează să fie modernizate în acest an, în conformitate cu programul întocmit de conducerea Primăriei și aprobat de Consiliul Local Municipal. Astfel, în această săptămână, municipalitatea a semnat contractele pentru executarea lucrărilor de proiectare și execuție în vederea reabilitării str. Viticultorilor (Copou), Aleii Tudor Neculai și a str. Gloria (Nicolina), str. Timpului, str. Podoleanu (Moara de Vânt), str. Strugurilor, aleea Strugurilor, fundac Strugurilor, str. Poienilor și a șoselei Iași – Voinești (Galata), str. Semănătorului, str. Alba Iulia (Crucea Roșie). ”Valoarea estimată a lucrărilor de proiectare și execuție este de 134.310 lei, fără TVA.  I-am înștiințat deja pe deținătorii de rețele de infrastructură din aceste zone să-și mute în cel mai scurt timp echipamentele, în vederea începerii lucrărilor de reparație și modernizare a străzilor respective”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, primarul Mihai Chirica. În aceeași ordine de idei, șeful municipalității a anunțat că în acest moment continuă lucrările de reabilitare a străzilor și aleilor din cartierul Cantemir   și Bulevardul Metalurgiei, pe tronsonul cuprins între ”Doi Băieți” și Podul Metalurgiei. ”Lucrările se desfășoară în ritm intens, la ele fiind mobilizate mai multe echipe de la SC Citadin SA, în total 40 de oameni. Sperăm ca în cel mult o săptămână, lucrările să fie finalizate”, a afirmat primarul, care a subliniat că lucrările din Metalurgie se desfășoară în paralel cu cele desfășurate în zona Grădinari, care au fost demarate la începutul acestei săptămâni. În altă ordine de idei, Mihai Chirica a anunțat că la începutul lunii august va fi inaugurat și parcul situat vizavi de Sala Polivalentă, obiectiv care în această vară a suferit lucrări ample de reabilitare. ”Aleile din parc au fost pavate, a fost schimbat mobilierul urban vechi cu unul nou și au fost montate mese de șah pentru pensionari. În paralel cu aceste lucrări a fost igienizat și reîmprospătat spațiul verde și au fost plantate aranjamente florale noi”, a explicat edilul.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;