5:13 pm - Wednesday April 20, 8101

Iașul devine centru pilot pentru eficientizarea finanțării asistenței sociale

servicii sociale

FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale organizează miercuri, 24 august 2016, ora 11.00, la Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași, evenimentul de lansare a proiectului ”Vocea ONG pentru servicii sociale!”.

Prin ”Vocea ONG pentru servicii sociale!” se vor realiza o serie de acțiuni care să completeze demersurile naționale ale federației, în ceea ce privește eficientizarea investițiilor în sectorul social, proiectul urmând a se desfășura la Iași, în următorii 3 ani.

Intervenția FONSS este cu atât mai necesară cu cât, conform datelor oficiale, peste 43% din populația României se află în sărăcie și, deşi anual se alocă fonduri considerabile pentru asistență socială, statistic, acestea nu produc o schimbare majoră în viața persoanelor sărace.

Așa cum, în ultimii ani, multe initiaţive de îmbunătățire a activității din sectorul social au plecat de la Iași, acest proiect va crea un model de finanțare și susținere a serviciilor sociale, care își va dovedi eficiența pentru că se va baza pe nevoile reale ale comunității și parteneriatul public privat, investigate în urma unei cercetări profesioniste.

Foarte important este că acest proiect va dezvolta FONSS-ul ca platformă de consultare a Consiliului Local Iași, în tot ceea ce privește domeniul social, după modelul de lucru a Comisiei Europene cu diferite rețele și federații europene, care are parteneri constanți pentru consultanță în ceea ce privește politica publică în domeniul serviciilor sociale și economiei sociale.

Prin proiectul implementat de FONSS, Iașul devine un centru pilot pentru dezvoltarea de politici publice în domeniul social, model care apoi va fi multiplicat în alte județe, apoi la nivel național. 

La Iași se vor realiza o serie de întâlniri de lucru cu primarii din județ privind promovarea mecanismelor de finanțare a serviciilor sociale și a posibilității de parteneriat pe fonduri europene cu ONG-urile din FONSS dar și întâlniri de lucru cu reprezentanții Primariilor și Consiliilor Județene din țară, pentru promovarea mecanismelor dezvoltate de Primaria Iași privind finanțarea proiectelor sociale.

O altă componentă a proiectului este orientată spre formarea ONG-urilor pentru a atrage finanțări în comunitate și dezvoltarea capacității acestora de scriere a proiectelor de calitate și cu impact.

Menționăm că FONSS este o federație unică la nivel naţional, cu sediul în Iași, care reprezintă furnizorii privați acreditați de servicii sociale și care, în aproape doi ani de activitate, s-a impus ca partener respectat de dialog al autorităților active în domeniul social.

Misiunea FONSS este ”implicarea în schimbarea politicilor și dezvoltarea sustenabilă a serviciilor sociale”. FONSS este formată din cele mai importante 21 de ONG-uri din domeniul serviciilor sociale, din Regiunea Nord Est.

Valoarea totală a proiectului este 208.552,5 lei, din care 165.000 lei finanțare solicitată de la Consiliul Local, din care a fost alocată pentru primul an suma de 55.000 lei.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;