Amplasamentul Spitalului Regional de Urgențe agită spriritele în rândul politicienilor ieșeni

mihai-chirica

Președintele PSD Iași, primarul Mihai Chirica, îi acuză pe o parte dintre parlamentarii liberali care critică modul în care s-a ajuns la nominalizarea noului amplasament pe care urmează să fie construit Spitalul Regional de Urgențe că se află în necunoștință de cauză și că încearcă să speculeze electoral un subiect de foarte mare importantă pentru comunitatea locală. Mihai Chirica răspunde, astfel, afirmațiilor făcute de deputatul Anton Doboș, care într-o comunicat de presă, afirma că ”în plină campanie electorală pentru Primărie, Mihai Chirica anunța că a fost la Ministerul  Sănătății și a stabilit o locație,  dar același minister îmi răspundea la interpelare și îmi transmitea că nu este stabilită nicio locație definitivă pentru Iași. Minciuna de campanie a primarului Chirica s-a dovedit și acum, când acesta anunță, cot la cot cu noul președinte al CJ Iași, că s-au gândit la o nouă locație”. ”Privesc cu dezamăgire și revoltă zgomotul penibil făcut în ultimele zile de către unii dintre parlamentarii PNL de Iași în legătură cu amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe. În lipsă de preocupări utile pentru comunitatea care i-a trimis în Parlament, trupa din Podu Roș agită apele și creează confuzie în jurul unui subiect oricum mult prea complex pentru capacitatea lor de înțelegere. Consider că doar apropierea campaniei electorale, dublată de lipsa de realizări concrete, de unde și panica în fața unei noi confruntări cu alegătorii, sunt responsabile de faptul că liberalii asaltează din nou opinia publică cu acuzații nefondate și absolut inoportune în contextul actual”, precizează, într-o declarație de presă, președintele PSD Iași, Mihai Chirica. Acesta ține să le reamintească parlamentarilor liberali că decizia privind amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe aparține Ministerului Sănătății, autoritățile locale fiind chemate doar să propună astfel de amplasamente. ”Ca atare, dacă sunt nemulțumiți de amplasamentele analizate în prezent, domnii politicieni ar trebui să se adreseze altcuiva, asta dacă îi interesează cu adevărat subiectul și nu doar să creeze un fals subiect de dezbatere”, mai spune Mihai Chirica. ”În loc să încerce să creeze un conflict politic menit să îi aducă în atenția opiniei publice, parlamentarii liberali ar trebui să se gândească dacă au cu ce se prezenta în fața alegătorilor ieșeni peste câteva luni, când le vor cere din nou votul. Cum bilanțul lor spre final de mandat nu conține nimic în afară de propagandă deșănțată și politicianism ieftin, nu pot să le transmit parlamentarilor din Podu Roș decât un singur mesaj: să le fie rușine!”, încheie liderul social democraților ieșeni.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;