Reprezentanți de la șase universități din Republica Moldova, România și Ucraina se întâlnesc la sfârșitul acestei săptămâni, la Iaşi, pentru a discuta despre cooperarea academică transfrontalieră. Întâlnirea, găzduită de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, are loc în perioada 10-12 noiembrie, în cadrul reuniunii anuale a Consorțiului Universităților din Republica Moldova-România-Ucraina, organizație înființată în anul 2011. Delegații din partea universităților, rectori și prorectori, vor discuta despre evaluarea rezultatelor și perspectivelor de cooperare academică în domeniul educației și cercetării științifice. Potrivit organizatorilor, au confirmat participarea reprezentanți ai tuturor universităților membre ale Consorțiului, respectiv Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Națională “Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași şi Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Agenda întâlnirii cuprinde următoarele teme: viziunea asupra cooperării universităților din Consorțiu (întâlnirea rectorilor); Colaborarea în cadrul proiectelor de schimburi academice; evenimente academice; cooperarea în domeniul cercetării științifice; perspectiva dezvoltării activităților educaționale comune: predare comună, masterate comune, co-tutelă; prezentarea introductivă a Grădinii Botanice din Iași și posibilități de colaborare în domeniu. Consorțiul celor șase universități a fost constituit în aprilie 2011 la Iași, când reprezentanții instituțiilor partenere au decis să urmărească o serie de obiective comune, care vizau mobilități de studenți și personal didactic, realizarea în comun a unor proiecte de cercetare, didactice sau culturale, precum și valorificarea în comun a resurselor logistice. Vineri, 11 noiembrie, de la ora 16.30, rectorul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof. univ. dr. Tudorel Toader, alături de rectorii universităţilor din Republica Moldova, Ucraina şi România, va semna Protocolului Întâlnirii Anuale a consortiului transfrontalier.
UAIC Iaşi găzduieşte întâlnirea anuală a Consorţiului transfrontalier România – Republica Moldova – Ucraina
Filed in: Educație, Informațía zilei