În această săptămână, Fundația Serviciilor Sociale Bethany invită ieșenii să fie generoși și să se alăture campaniei stradale de strângere de fonduri “Inimă Bună”. Astfel, începând din 6 decembrie, ieşenii pot dona pentru a oferi o ședință de terapie unuia din cei 50 de copii cu dizabilități care beneficiază de recuperare gratuită la Fundația Bethany. În perioada 6-9 decembrie, peste 60 de voluntari, studenți ai Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, specializările “Asistență Socială” și “Psihologie”, dedică timp și energie pentru a-i convinge pe ieșeni să se alăture cauzei campaniei printr-o donație. Prin faptul că mobilizează an de an studenți voluntari, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” devine un partener de tradiție al campaniei “Inimă Bună”, implicându-se atât în pregătirea teoretică, cât și practică a studenților și familiarizându-i cu provocările profesionale viitoare. Voluntarii “Inimă Bună” vor fi prezenți în marile cartiere din oraș și pot fi recunoscuți după urnele roșii, ecusoanele și vestele personalizate cu însemnele campaniei. “Fondurile mobilizate în cadrul campaniei Inimă Bună vor asigura continuitatea serviciilor centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități și în anul 2017. Acesta funcționează în cadrul Fundației Bethany de patru ani și asigură gratuit terapie specializată pentru aproximativ 50 de copii cu deficiențe motorii și neuro-motorii (kinetoterapie, logopedie, stimulare cognitivă și senzorială, terapie prin artă, terapie ocupațională, terapie comportamentală, ludo-terapie) și activități de socializare”, precizează reprezentanţii Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany, într-un comunicat de presă. În primele cinci ediții, la Iași, campania “Inimă Bună” a mobilizat suma totală de 70.100 de lei și reprezintă un aport extrem de important pe care ieșenii l-a adus susținerii serviciilor de recuperare, dar și un exemplu de solidaritate și implicare pentru copiii cu dizabilități din comunitate. Campania “Inimă Bună” se bucură de sprijinul partenerilor: Primăria Municipiului Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Galaxy Design, Tymbark, ITO Industries International, College Bar şi Asociația Societatea pentru Psihologie.
Ieșenii, invitați să fie alături de copiii cu dizabilități în cadrul campaniei “Inimă Bună”
Filed in: Informațía zilei, ONG-uri