Misiuni de salvare a persoanelor afectate de viscol, desfăşurate de reprezentanţii ISUJ Iaşi

smurd

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului (ISUJ) Iaşi a primit în ultimele zile numeroase solicitări pentru a interveni şi salva persoane blocate în nămeţi ori cu afecţiuni medicale. Nici vremea geroasă (temperaturi care au scăzut până la -25 grade C), nici vântul extrem de puternic care viscolea zăpada, nu i-a putut împiedica pe pompierii ieşeni să ajungă în mai multe zone din judeţ, la oamenii care aveau nevoie disperată de ajutor. Astfel, în colaborare cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA)., salvatorii au intervenit pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transportul la spital a cinci femei gravide din localităţile Târgu Frumos, Ţibăneşti, Slobozia, Mironeasa şi Victoria, a unui  copil cu afectiuni medicale din localitatea Glodenii Gandului şi a unei  persoane intoxicate cu monoxid de carbon din localitatea Movileni. În decursul ultimelor două zile (8–9 ianuarie până la ora 08.00), numărul  persoanelor cu diferite afecţiuni medicale, salvate din localităţi aflate sub incidenţa fenomenelor meteorologice periculoase, a ajuns la 22. Cu ajutorul mijloacelor tehnice – autofreză, autospecială cu şenile, autospecială de transport victime multiple- pompierii ieşeni şi-au creat drum până la aceste persoane aflate in zonele greu accesibile şi le-au transportat în siguranţă la spital. Totodata, pompierii militari ieşeni au desfăşurat misiuni pentru salvarea a 52 de persoane blocate cu autovehiculele în zăpadă, de pe raza următoarelor localităţi: Bogonos, Potângeni, Horleşti, Miroslava, Belceşti, Mogoşeşti-Siret, Paşcani, Movileni.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;