O nouă ediţie a campaniei “Prioritate la identitate”

Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP), instituţie află în subordinea Primăriei municipiului Iași anunţă demararea celei de-a VI-a ediţii a campaniei “Prioritate la identitate”, având ca scop punerea în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă a cetăţenilor din cele 26 de comune arondate. Campania, care se va desfăşura în perioada 9 martie – 18 mai, se adresează  persoanelor care au actul de identitate expirat sau urmează să le expire în următoarele şase luni, au împlinit vârsta de 14 ani şi nu au act de identitate, au actul de identitate pierdut, furat sau deteriorat, şi-au schimbat domiciliul sau au alt număr la imobilul în care locuiesc, s-au căsătorit/au divorţat/au schimbat numele şi nu au schimbat actul de identitate sau care au buletin tip vechi şi doresc carte de identitate. “Prin intermediul acestei campanii, persoanele în cauză nu mai sunt nevoite să se deplaseze în municipiul Iaşi pentru obţinerea actului de identitate, deoarece inclusiv eliberarea acestui act se va face în comuna de domiciliu prin intermediul posturilor de poliţie locale”, precizează reprezentanţii DLEP. Campania se va derula în localităţile Movileni, Vlădeni (9 martie), Valea Lupului, Leţcani (16 martie), Ţuţora, Tomeşti (23 martie), Aroneanu, Andrieşeni (30 martie), Schitu Duca, Bârnova, Ciurea (6 aprilie), Rediu, Holboca (13 aprilie), Probota, Ţigănaşi (20 aprilie), Golăieşti, Ungheni (27 aprilie), Victoria, Popricani (4 mai), Voineşti, Horleşti (11 mai), Mogoşeşti şi Miroslava (18 mai).

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;