Oamenii de afaceri americani, interesați să investească la Iași

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a avut vineri, 16 noiembrie, o întrevedere, la Palatul Administrativ al județului, cu ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Mark Gitenstein, aflat în vizită la Iași. ”Discuţia cu domnul ambasador a urmărit îndeosebi componenta economică. Domnia sa m-a asigurat de sprijinul pentru atragerea de investitori americani în regiunea noastră. La Iaşi există un precedent de succes al unei investiţii americane. Mă refer la fabrica de componente pentru motoare diesel Delphi care, în prezent, numără peste 2.000 de angajaţi şi care, prin producţia din ultimii ani, a salvat industria Iaşului de la colaps în perioada de criză. Totodată, am ţinut să-l asigur pe domnul ambasador că, pe lângă investiţiile masive în infrastructură pe care le-am demarat sau le vom demara în viitorul apropiat, transparenţa în actul public, domnia legii, predictibilitatea şi dialogul administraţiei locale cu potenţialii investitori reprezintă oferta noastră pentru mediul de afaceri”, a declarat, la finalul întrevederii, președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. În cadrul vizitei pe care a efectuat-o vineri, 16 noiembrie, la Iași, ambasadorul SUA a participat la lansarea oficială a unui proiect de investiţii derulat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, care presupune renovarea unui tronson din Secţia Chirurgie pediatrică (etajul II). Valoarea proiectului este de 300.000 dolari, banii fiind oferiţi de Comandamentul European al Forţelor Armate Americane, prin Biroul de Cooperare în domeniul Apărarii din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Cu această ocazie, două cunoscute companii multinaţionale au donat suma de 100.000 dolari pentru dotarea cu mobilier şi echipamente, donaţia fiind realizată prin Fundaţia Scheherazade.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;