Program de incluziune socială pentru populaţia de etnie rromă

Un număr de 560 de persoane de etnie rromă din cartierele Dallas, Cicorei şi Dimitrie Cantemir din municipiul Iaşi vor beernficia de măsuri de incluziune socială, în urma unui proiect cu finanţare europeană, care urmează să fie aplicat de Primărie. Primarul Mihai Chirica a anunţat joi, 22 iunie, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea lucrează în prezent la definitivarea documentaţiei care va fi înaintată Comisiei Europene în vederea obţinerii finanţării acestui proiect. “Este vorba despre un proiect în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, care urmează să fie implementat de Primăria municipiului Iaşi împreună cu organizaţiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate incluziunea socială a populaţiei de etnie rromă”, a precizat edilul. Programul Operațional Capital Uman (PO CU) stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind, totodată, la atingerea obiectivului general al Acordului de Parteneriat (AP 2014‐2020) ‐ implicit al Fondurilor Europene Structurale și de Investiții din România, şi anume, de a reduce disparităţile de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;