Șoseaua de centură a municipiului Iași și Institutul Regional de Oncologie, inaugurate oficial în prezența premierului Victor Ponta

În prezența premierului Victor Ponta, vineri, 23 noiembrie, au fost recepționate oficial lucrările de finalizare a șoselei de centură a municipiului Iași, investiție demarată în anul 2008, a cărei valoare s-a ridicat la suma de peste 200 de milioane de lei. Alături de premierul Victor Ponta, la ceremonia de inaugurare a șoselei ocolitoare a municipiului au fost prezenți primarul Gheorghe Nichita, prefectul Romeo Olteanu, alături de reprezentanții proiectantului și ai constructorului. După explicațiile date de reprezentanții constructorului, șeful Executivului a refuzat să taie panglica, pe motiv că aceasta ”a mai fost tăiată odată”, procedura revenindu-i primarului, prefectului și constructorului. Victor Ponta a spus, însă, că își dorește să taie panglica la inaugurarea celei de-a doua etape a șoselei de centură a Iașilor, dând totodată asigurări că Executivul va sprijini, în continuare, finalizarea acestei investiții. Începute în anul 2008, lucrările la șoseaua ocolitoare a municipiului Iași (varianta pentru traficul greu) au fost finalizate în vara acestui an. Primul tronson al șoselei ocolitoare are o lungime de 13,9 km, acesta făcând legătura între DE 583 şi DN 28. Potrivit proiectului, şoseaua de centură a Iaşilor va avea, în final, o lungime de 29,5 kilometri şi o lăţime de zece metri. Pe traseul acesteia sunt prevăzute cinci viaducte, 11 poduri şi pasaje, 53 de podeţe, trei noduri rutiere şi patru intersecţii la nivel. Şoseaua ocolitoare va fi împărţită în două rute: o rută, în lungime de 24 de kilometri, va deservi traficul greu, iar o alta, cu o lungime de 5,5 kilometri, traficul uşor. Antreprenorul general al lucrării este firma Vega 93 din Galaţi, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la peste 200 de milioane de lei. Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Iaşi au început efectiv în luna august 2009, ele fiind estimate, inițial, să dureze circa doi ani. Fondurile necesare pentru realizarea lucrărilor au fost alocate de Guvern, în urma unui împrumut de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru finanţarea proiectelor de infrastructură şi mediu. Tot ieri, în prezența primului ministru Victor Ponta și a oficialităților locale, a fost tăiată panglica și la Institutul Regional de Oncologie de la Iași, instituție medicală care deservește bolnavii din întreaga regiune a Moldovei. Beneficiarul investiţiei este Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Iaşi. Institutul Regional de Oncologie de la Iaşi va avea, în total, 697 de angajați. peste 200 dintre posturi fiind déjà ocupate, prin transferul personalului de la clinicile de Oncologie şi Hematologie de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Unitatea se întinde pe o suprafaţă de 2,5 hectare, el urmând să aibă, în final, o capacitate de 340 de paturi. Medicii vor avea la dispoziţie 11 săli de operaţie. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 27 de milioane de euro, bani proveniţi de la bugetul de stat. În ultimii doi ani, Ministerul Sănătăţii a alocat de la bugetul de stat peste o sută de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor şi dotarea cu aparatură medicală a unităţii. Prin structura organizatorică aprobată de Ministerul Sănătăţii pe 1 februarie, IRO are şase secţii, 300 de paturi pentru spitalizare continuă, 30 de paturi pentru spitalizare de zi, iar pentru personal sunt prevăzute 697 de posturi (dintre care 137 de medici, 29 – personal sanitar superior, 292 – asistenţi medicali, 33 – statisticieni şi registratori medicali, 106 – personal auxiliar, iar diferenţa – brancardieri, muncitori şi TESA). Institutului Regional de Oncologie (IRO) de la Iaşi este cea de-a treia unitate de acest fel din ţară, după cele de la Bucureşti şi Cluj. Unitatea își desfășoară activitatea în clădirea care a fost proiectată iniţial pentru a deservi noul Spital de Urgenţe, din Copou. Lucrările la acest imobil au demarat în anul 1995, ele fiind sistate timp de câțiva ani din cauza lipsei fondurilor.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;