7:31 am - Friday September 22, 2017

Vasile Șalaru și-a pierdut mandatul de consilier județean

Prefectul Marian Şerbescu a semnat astăzi ordinul de încetare de drept a mandatului de consilier judeţean înainte de expirarea duratei normale a acestuia deținut de Vasile Şalaru. Prin același ordin, conform legii, locul consilierului județean a fost declarat vacant. Măsura a fost luată în urma unei corespondențe purtate cu reprezentanții Partidului Alianța Liberarilor și Democraților de la nivel local și central.

Conducerea ALDE a transmis că alesul județean Vasile Şalaru și-a pierdut calitatea de membru al formațiuni politice pe a cărei listă a fost ales. ”În urma analizării documentelor transmise și în conformitate cu procedurile interne ale Instituției Prefectului, s-a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru emiterea ordinului de prefect pentru încetarea mandatului consilierului judeţean înainte de expirarea duratei normale a acestuia. Am emis ordinul în baza prevederilor art.12, alin.3 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat prefectul județului Iași.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;