3:11 pm - Wednesday November 24, 5379

Împreună la obârșiile Europei!

Sfârșitul vacanței de vară a reprezentat pentru un grup de elevi de la Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” o nouă etapă în consolidarea relațiilor interumane, a dezvoltării personale și a exersării unor deprinderi dobândite în cadrul proiectului ”Împreună la obârșiile Europei!”. În perioada 7-8 septembrie 2017, împreună cu profesorii coordonatori, aceștia s-au deplasat la sediul din Tătărași al Asociației ”Salvați copiii” pentru a promova Rezervația arheologică Cucuteni, informând tinerii aflați în atenția centrului despre dimensiunea europeană a civilizației Cucuteni, despre stilul de viață al celor care au locuit pe aceste meleaguri acum 7000 de ani și despre măsurile de protejare și conservare a patrimoniului național.

Sub îndrumarea elevilor cantemiriști, copiii din centru au confecționat și decorat obiecte din lut, au colorat mandale dacice și celtice, au realizat felicitări cu motive de inspirație cucuteniană și dacică utilizând tehnica quilling.

Invitatul acestui acestui work-shop a fost doamna muzeograf dr. Tamilia Marin, de la Complexul Muzeal Național ”Moldova” Iași, care a dezvăluit copiilor drumul către meseria de arheolog precum și aspecte legislative din domeniul conservării patrimoniului mobil și imobil.

  Activitatea marchează o nouă etapă a proiectului cu care Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” Iași s-a înscris în Concursul “Euroscola” organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România și Ministerul Educaţiei Naţionale.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;