De Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, copiii se întâlnesc cu Moş Crăciun la Moldova Mall

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, împreună cu Moldova Mall, Fundaţia Iosif şi Primăria Municipiului Iaşi marchează şi în acest an Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Peste 50 de copii cu nevoi speciale sunt invitaţi să ia parte la un eveniment plin de veselie şi culoare pregătit de voluntarii Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany. Acesta va avea loc luni, 3 decembrie, între orele 16.00 şi 18.00, la Moldova Mall, etajul 3. În fiecare an, pe 3 decembrie, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany sărbătoreşte împreună cu copiii şi părinţii beneficiari ai fundaţiei Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Evenimentul este unul foarte aşteptat de copii şi voluntari deopotrivă, fiind o ocazie de a petrece împreună o zi specială. Anul acesta, voluntarii au pregătit pentru copii momente cu adevărat deosebite: teatru de păpuşi, muzică şi jocuri, spiriduşi şi cel mai aşteptat moment – venirea lui Moş Crăciun.  “Bucuria şi speranţa pe care o vedem pe chipul fiecărui copil în aceste momente este o motivaţie extraordinară pentru echipa noastră şi pentru voluntarii care ne calcă pragul. Alături de partenerii, donatorii şi prietenii organizaţiei noastre încercăm să le oferim acestor copii şi părinţi care se luptă în fiecare zi cu boala şi de multe ori chiar cu prejudecăţile celor din jur, motive pentru a crede în copilărie şi în şansa unei vieţi decente. Pentru asta am mobilizat o comunitate întreagă, oameni care au donat şi au susţinut programul nostru de recuperare pentru copii cu dizabilităţi. Şi tot pentru asta vom dedica fiecare efort copiilor şi părinţilor care au nevoie în continuare de sprijinul nostru”, a declarat Diana Păiuş, managerul organizaţiei. De Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany are în vedere promovarea înţelegerii problemelor legate de dizabilităţi şi mobilizarea suportului pentru demnitatea şi drepturile acestor persoane. Astfel de evenimente îşi propun să sensibilizeze comunitatea cu privire la dificultăţile cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale şi să faciliteze procesul de incluziune socială a acestora. Evenimentul din acest an este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, Fundaţiei Iosif şi centrului comercial Moldova Mall.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;