PUZ-ul pentru Spitalul Regional de Urgență va fi realizat până în luna decembrie

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Spitalul Regional de Urgență din Iași va fi elaborat până în luna decembrie. Anunțul a fost făcut joi, 28 septembrie, de primarul Mihai Chirica, în cadrul unei întâlniri a reprezentanţilor autorităților implicate în realizarea acestui proiect, desfăşurată la Palatul Roznovanu. Pe lângă reprezentanții conducerii Primăriei municipiului Iași, la ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Autorității de Management pentru Programul Operaţional Regional, Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” și Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Spiridon”. „În prezent suntem în faza anterioară eliberării Planului Urbanistic Zonal. Sunt convins că în cursul lunii decembrie vom avea documentul avizat. Am dezbătut și modul în care vom corela într-un mod unitar proiectul Spitalului Regional de Urgență cu proiectul de conectare a întregii zone la rețelele de utilități și la transportul public, precum și problema obținerii avizelor necesare. Suntem pregătiți pentru a nu întâmpina întârzieri inutile în ceea ce privește avizele. Am fost atenți în ceea ce privește avizarea proiectelor în zonă, pentru a nu fi puși în situația să mai avem nevoie de teren și să nu mai avem rezerve. Putem face față și la o eventuală extindere a Spitalului Regional, chiar până la cinci module”, a declarat primarul Mihai Chirica. Potrivit schiței calendarului proiectului Spitalului Regional de Urgență de la Iași, până la sfârșitul acestui an se va finaliza soluția tehnică, documentația va fi depusă spre finanțare la Comisia Europeană în primul trimestru al anului 2018, urmând ca, după aprobarea finanțării, lucrările să demareze la sfârșitul anului 2018, cel târziu la începutul anului 2019, astfel încât să fie finalizate în cursul anului 2022.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;