Programul manifestărilor religioase ale “Sărbătorilor Iaşilor” – ediţia 2017

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) a anunţat programul oficial al Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. În acest an, evenimentele religioase prilejuite de Hramul Sfintei Parascheva se vor desfăşura în perioada 10-15 octombrie. Credincioşii care vor veni la Iaşi de Sfânta Cuvioasă Parascheva vor avea prilejul să se închine și la moaștele Sfintei Mare Mucenițe Tecla.

Marți, 10 octombrie 2017:

  • Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru închinare. Va participa PS Calinic Botoșăneanul.
  • Orele 07.00-11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Calinic Botoșăneanul. Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
  • Orele 16.00-17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.

Miercuri, 11 octombrie 2017:

  • Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Iosif Naniescu de la Facultatea de la Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași.
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Basileus.

Joi, 12 octombrie 2017:

  • Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană  vor fi date de către Corul Chivotul.
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfintei Mare Mucenițe Tecla (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Apostol Andrei – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Basileus.

 Vineri, 13 octombrie 2017:

  • Orele 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).  Va cânta Corul „Apostolii” de la Protopopiatele Iași 1, Iași 2 și Iași 3.
  • Orele 17.00 – 18,00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)â
  • Orele 19,00 – Concert Corul Accapela.
  • Orele 21.00 – 03.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva combinată cu cea a Sfintei Mari Mucenițe Tecla – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană) și Sfânta Liturghie săvârșită de PS Calinic Botoșăneanul. Va cânta Corul Basileus al Seminarului Sfântul Vasile cel Mare din Iași.

Sâmbătă, 14 octombrie  2017:

  • Orele 07.00 – 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
  • Orele 09.00 – 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt).  Răspunsurile vor fi date de către corul Chivotul.
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere a Învierii (Vecernia, Litia şi Utrenia) (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Basileus.

Duminică, 15 octombrie  2017:

  • Orele 09.00 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Sanctus.
  • Orele 17.00 – 18.00  – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.
  • Orele 21.00 – 01.00 – Slujba de Priveghere a Sfintei Mari Mucenițe Tecla (Vecernia, Litia şi Utrenia). Va cânta corul Chivotul.

 

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;