5:12 am - Friday December 6, 2019

Începând de astăzi, Iaşul dispune de 11 hărţi turistice realizate în sistem 3D

Începând de joi, 12 octombrie, municipiul Iași dispune de un număr de 11 hărți turistice amplasate în locații intens circulate de către vizitatori și locuitori. Inițiativa realizării acestor hărţi aparține echipei IASI.TRAVEL, formată din cadre didactice și studenți ai Facultății de Geografie și Geologie din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”. Hărţile, de a căror montare s-a ocupat Primăria, prezintă centrul orașului Iași, cu punctele de interes turistic și clădirile emblematice reliefate în perspectivă 3D. Sunt prezentate, de asemenea, şapte trasee tematice menite să îi conducă pe cei interesați la descoperirea diverselor fațete definitorii ale orașului. Hărțile sunt amplasate în următoarele puncte: la intrarea în Parcul Copou, în fața Corpului A și a Corpului B al Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, pe strada Lăpușneanu, în Piața Unirii, pe bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt (în fața Mitropoliei), în Piața Palatului Culturii, în fața Mănăstirii Golia, în Piața Națiunii, la Gară și la Aeroport. Inițiativa face parte din proiectul INTERFACE-IS, finanțat prin fonduri EEA Grants (Norvegia, Islanda și Liechtenstein). Proiectul prevede și semnalizarea în perioada următoare a 77 de atracții de interes turistic din oraș prin panouri informative, crearea de materiale promoționale și dezvoltarea website-ului www.iasi.travel, care este deja funcțional. La realizarea hărților au participat doctoranzi specialiști în geografie – Alexandra Cehan (UAIC), arhitectură – Tiberiu Teodor-Stanciu (TUIASI) și un expert GIS – Cosmin Ceucă (ADRNE), coordonarea fiind realizată de asistenții universitari Lucian Roșu și Mihai Bulai, de la Facultatea de Geografie și Geologie (UAIC). Coordonatorii lucrează în această perioadă și la Elaborarea Strategiei de Turism a Municipiului Iași și a Zonei Metropolitane Iași, la care beneficiar este Primăria Municipiului Iași.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;