4:18 pm - Saturday April 14, 8728

Un nou cămin pentru studenţi, dat în folosinţă de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a inaugurat marţi, 24 octombrie, un nou cămin pentru studenţi, cu o capacitate de 120 de locuri, situat în centrul orașului și dotat la standarde hoteliere. Camerele au unul sau două locuri, baie proprie, aer condiționat și frigider, conexiune la Internet, fiind prevăzute și camere pentru studenții cu dizabilități. Construcția a costat 8,5 milioane de lei, bani fiind asigurați din fonduri bugetare de investiții, la care se adaugă suma de circa 500.000 lei din fonduri proprii, reprezentând dotări ale căminului achiziționate până în prezent. Potrivit reprezentanţilor universităţii, primii studenți cazați în noul  cămin vor intra în camerele lor miercuri, 25 octombrie. Căminul „Buna Vestire” va găzdui, în special, studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, dar vor fi puse la dispoziție locuri și pentru studenții celorlalte 14 facultăți ale universității. Tariful de cazare va fi 350 de lei lună, cu toate cheltuielile incluse. Căminul a fost construit pe un teren în suprafaţă de de 789 mp, aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care a încheiat un contract de superficie cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Imobilul este poziționat central, în imediata apropiere a Mitropoliei și a Bulevardului Ștefan cel Mare. Deoarece clădirea este într-o zonă cu mai multe monumente istorice, arhitectura clădirii a fost gândită astfel încât să se armonizeze cu stilul construcțiilor alăturate și cu înălțimea acestora. Astfel, înălțimea maximă la cornișă a clădirii este de 11,58 m, iar înălțimea maximă la coamă este de 12,65 m, corespondentă cu cea a Palatului Sturdza și a căminului preoțesc. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a demarat proiectul privind construcţia acestui cămin în luna decembrie 2009. Proiectul a fost finalizat în anul 2011, iar contractul de lucrări a fost câștigat de SC Iasicon SA în anul 2012. Perioada celor cinci ani de execuție a fost caracterizată de mai multe etape în care lucrările au fost sistate din cauza lipsei fondurilor. „Din păcate, din cauză că nu a fost asigurată o ritmicitate anuală a investițiilor de la bugetul statului, au existat mai multe perioade de stagnare a lucrărilor, timp în care constructorul a luat măsuri de protecție și conservare a imobilului. Imediat ce am obținut și ultimele fonduri necesare, s-a lucrat foarte intens pentru finalizarea construcției, astfel încât să poată fi dată în folosință încă din anul universitar 2017-2018”, a declarat prof. univ. dr. Corneliu Iațu, prorector pentru strategie, dezvoltare instituțională și managementul calității. Pe lângă camere, căminul va avea un restaurant cu bucătărie și sală de mese multifuncțională, cu o suprafaţă de peste 200 mp. În plus, va fi amenajată o spălătorie, atât pentru asigurarea lenjeriilor curate, dar și pentru a putea oferi studenților posibilitatea să folosească mașinile de spălat o dată pe săptămână. Spațiile comune vor fi funcționale la începutul anului viitor. Construcția a fost finalizată pe data de 30 august 2017, după care a urmat o etapă de dotare a camerelor studenților cu mobiliere și articole esențiale. „Ne-am dorit ca studenții noștri să poată intra cât mai repede în noile camere, iar acest lucru a însemnat o mobilizare din partea mai multor departamente ale universității pentru achiziționarea tuturor articolelor necesare amenajării interioare a camerelor. Într-un timp foarte scurt, din fonduri proprii ale universității, am reușit să asigurăm mobilarea completă a camerelor și, în mare parte, a spațiilor comune”, a declarat Costel Palade, directorul general administrativ al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Fiecare cameră este dotată cu paturi, saltele, perne, lenjerie, dulapuri, rafturi, câte un birou de lucru cu scaun pentru fiecare student, frigider, covor, perdele.Temperatura optimă în camere va fi asigurată atât în timpul iernii, cât și al verii, prin sisteme chillerventilo-convectoare. Pentru podea, a fost ales un parchet laminat și rezistent la traficul intens în cazul camerelor, respectiv gresie antiderapantă pentru spațiile comune.Pardoseala terasei exterioare și a pachetelor de trepte de acces este din granit. Noul cămin al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are un regim de înălțime echivalent cu trei etaje, fiind constituit din demisol, parter, două etaje și mansardă. Suprafața construită este de 676mp, suprafața utilă totală fiind de 2540 mp. Căminul are patru căi de acces, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Zonele comune, unde nivelul zgomotului este mai ridicat, sunt prevăzute cu plăcifonoabsorbante pe tavan, astfel încât să fie izolate fonic de camerele studenților. Căminul va primi încălzire de la o centrală termică proprie, de mare putere (280KW), clădirea fiind prevăzută și cu un boiler de stocare a apei și o stație de dedurizare. În același timp, căminul va fi racordat la sistemul centralizat ca o măsură de prevedere, putând fi utilizat acest sistem în caz de forță majoră. Structura de rezistență este formată din cadre de beton armat, cu fundații în sistem rețea de grinzi de fundații, cu închideri exterioare din blocuri de BCA. Planșeele sunt din beton armat monolit de 13 cm grosime, inclusiv planșeul peste ultimul etaj. Acoperișul este de tip șarpantă din lemn ecarisat, ignifugat și tratat antiseptic cu învelitoare din tablă lisă. Pe toată lungimea jgheaburilor este prevăzut un sistem de degivrare. S-au folosit blocuri de BCA la construcția pereților pentru o izolare corespunzătoare a clădirii.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;