4:18 pm - Monday April 14, 0780

Începând de luni, în judeţul Iaşi debutează Săptămna legumelor şi fructelor donate

Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași susține prin proiectele sale voluntariatul promovat prin Strategia Națională de Acțiune Comunitară. Astfel, în acest an școlar, peste o sută de unități de învățământ din județ au aderat la programele comunitare promovate prin SNAC. Voluntariatul dezvoltă la elevi responsabilitatea, implicarea și calitățile personale în care respectul, sensibilitatea și empatia sunt valori esențiale pentru raportarea la sine și la ceilalți. Un exemplu concret în acest sens este oferit de campania națională socială ,,Săptămâna legumelor şi fructelor donate”,  derulată în perioada 20 – 24 noiembrie, în peste o sută de unităţi de învăţământ din judeţul Iași. Campania, aflată la cea de-a VIIII-a ediție, implică voluntari, elevi şi profesori, de la şcolile care promovează acţiunile umanitare din cadrul SNAC. “Scopul campaniei este de a sensibiliza elevii şi profesorii din unităţile de învăţământ ieșean cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente. Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară  în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea”, precizează reprezentanţii IŞJ Iaşi. Campania ,,Săptămâna legumelor şi a fructelor donate” constă în strângerea de legume şi fructe de către elevii voluntari implicaţi în programul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) şi donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale. La ediția din anul școlar trecut, în judeţul Iaşi s-au implicat  aproximativ 80 de şcoli şi grădiniţe, care au antrenat în acest demers 12.000 de elevi şi preşcolari, precum și 1000 de cadre didactice. Au beneficiat de rezultatele campaniei 4600 de  elevi şi persoane defavorizate din județul Iași.  Donațiile au constat în: legume şi fructe în cantitate totală de aproximativ 18.000 kilograme,  impresionante cantități de făină albă, mălai, paste făinoase,  orez, zahăr, ulei, borcane cu zacuscă, compot, dulceaţă şi gem,miere, pachete cu  dulciuri , sume de bani, în valoare de aproximativ 3500 lei.  Beneficiarii au fost persoane din categorii defavorizate: elevi cu dizabilităţi din şcoli speciale sau din Centre de plasament, familii aflate în dificultate din comunităţi apropiate şcolilor, bătrâni din instituţii de ocrotire socială. Voluntariatul SNAC din Iași înseamnă implicare, altruism, compasiune și reflectare asupra nevoii de a-l înțelege și ajuta pe cel aflat în nevoie.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;