Asociația „Ține de Noi” și Fundația Hanns Seidel – România, în colaborare cu Asociația Română de Literație și Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează marți, 21 noiembrie, conferința Reducerea analfabetismului funcțional. Demersuri, exemple de bună practică și propuneri de soluții.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 13 în sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”din Iași. Printre participanți se numără prof. univ. dr. Mircea Miclea, expert în educație și fost ministru al educației, dr. Ciprian Fartușnic, directorul Institutului de Științe ale Educației, cadre didactice din învățământul superior și din învățământul preuniversitar, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, dar și ai mediului de afaceri și ai zonei ONG.
Potrivit statisticilor internaționale, ponderea analfabetismului funcțional la adolescenții români este de circa 40%, în timp ce media europeană se afla la 20%. În cadrul conferinței vor fi prezentate rezultatele unei Audieri Publice pe această temă, precum și datele obținute în urma unui studiu cu privire la efectele programului Reading to Learn asupra profesorilor și elevilor. Menționăm că programul a fost implementat în 30 de școli din Regiunea NE, de către Asociația Română de Literație, în perioada februarie 2014 – august 2017. Aceste date, împreună cu soluțiile propuse în cadrul Conferinței, vor constitui baza unor propuneri de politică publică ce vizează reducerea analfabetismului funcțional în rândul elevilor din învățământul obligatoriu.