5:13 pm - Sunday April 19, 6572

Încep înscrierile pentru cea de-a doua ediţie a programului MindCraft Academy by BRD

BRD, în parteneriat cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, lansează programul Mindcraft Academy, pentru anul universitar 2017 – 2018. Aflat deja la cea de-a doua ediţie, programul a avut un real succes în precedentul an universitar, 22 de studenţi fiind deja absolvenţi ai Mindcraft Academy by BRD. “Programul se adresează studenţilor, atât din perspectiva unor posibili viitori angajaţi în industria financiar-bancară, cât şi din perspectiva unor posibili viitori antreprenori. Este o academie alternativă, o ofertă complementară la ceea ce le este oferit studenţilor în contextul formal de învăţare, venind cu elemente de experienţă practică, autentică despre ceea ce înseamnă viaţa şi lucrul într-o bancă, cu provocări şi împliniri reale”, se precizează într-un comunicat de presă al BRD. Programul este unul modular, uşor adaptabil la nevoile, contextul şi resursele locale şi reprezintă un concept care pune în acelaşi loc multe din activităţile profesionale uzuale pentru majoritatea angajatorilor. Conceptul este integrat atât din perspectiva strategiei băncii, cât şi a nevoilor de dezvoltare alternativă în zona personală şi profesională printre tineri: module adaptabile ca timp, tematică, număr de participanţi, dinamică, care produc schimbări atât individual, cât şi la nivel de echipă.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;