3:16 pm - Monday January 22, 6616

Veolia va investi aproape trei milioane de euro în sistemul de termoficare din municipiu

Veolia Energie Iași a anunțat că anul viitor va investi 2,8 milioane de euro din fonduri proprii într-un proiect important din Iași. Compania urmărește realizarea cogenerării pe perioada de vară la CET I Tudor Vladimirescu prin instalarea unui motor de cogenerare cu puterea electrică între 4,1 și 4,7 MW și o putere termică între 4,1 și 5 MW. Motorul va funcționa în paralel cu CAF 1 și va respecta standardele de mediu în vigoare. „Dorim creșterea eficienței economice a producției energiei termice pentru perioada de vară. Trecerea la o soluție bazată pe cogenerare, față de producerea separată a energiei electrice și termice, conduce la scăderea emisiilor poluante în atmosferă. Investiția va fi derulată din fonduri proprii și va fi derulată de Veolia Energie Iași. În perioada următoare ne propunem să achiziționăm motorul, să obținem autorizațiile necesare și să îl instalăm”, au declarat reprezentanții Veolia Energie Iași. Noul motor va fi pus în funcțiune până în luna iulie a anului viitor.

 

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;