Autobuzele CTP Iaşi vor ajunge până în comuna Miroslava

Autobuzele Companiei de Transport Public (CTP) vor efectua începând din acest an curse regulate între municipiul Iaşi şi comuna Miroslava. Anunţul a fost făcut, miercuri, de primarul Mihai Chirica, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său din Miroslava. “Edilul acestei comune ne roagă să mergem cu transportul până la capătul satului Voroveşti. Nu este foarte departe de sediul primăriei din Miroslava, motiv pentru care vom analiza cum putem să facem acest lucru. Cursele regulate vor fi asigurate de către Compania de Transport Public Iaşi, prin mijloacele ei de transport. Mai avem încă 32 de autobuze de foarte bună calitate, în afara celor noi, pe care le-am achiziţionat anul trecut şi pe care le putem utiliza pentru a asigura transportul public şi pentru călătorii din localităţile limitrofe municipiului”, a declarat primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, pentru viitor se intenţionează ca mijloacele de transport ale CTP Iaşi să-i deservească şi pe locuitorii comunei Bârnova.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;