9:13 pm - Thursday October 18, 2018

Grup de lucru pentru A8 – Autostrada Marii Uniri


Grupul de inițiativă civică „Împreună pentru A8” organizează în data de 12 ianuarie 2018, între orele 11.00 -14.00, la Hotel Unirea Iași, o întâlnire de lucru în care își propune să reafirme susținerea pentru construirea A 8- Autostrada Marii Uniri – pe traseul „Ungheni – Iași – Târgu Mureș”. Noi, organizatorii evenimentului de la Iași, dorim să afirmăm public, cu tărie și responsabilitate că mesajul nostru către români și România este unul de unitate și de colaborare.
La această întâlnire vor participa instituții, organizații și lideri ai comunității care trebuie să-și coordoneze eforturile pentru ca autostrada A8 să devină realitate, de la reprezentanți ai guvernului, parlamentari de toate culorile politice din județele prin care ar urma să treacă autostrada, primari și președinți de consilii județene, până la lideri ai comunităților religioase, ai societății civile, mediului de afaceri și mass media.
Apreciem faptul că invitații noștri au înțeles caracterul special al întâlnirii și au acceptat să contribuie constructiv la găsirea soluțiilor pentru realizarea obiectivului nostru.
Considerăm că este necesar ca toate partidele politice să facă un pact pentru infrastructura rutieră, ca una dintre soluțiile de dezvoltare a țării – cu declararea autostrăzii A8 ca investiție prioritară, ceea ce ar însemna susținerea tuturor partidelor politice pentru aceste proiecte.
Despre Autostrada A8 se vorbeşte de peste 10 ani, ca soluție majoră de dezvoltare. Au fost numeroase iniţiative de generare a unui curent de opinie și asumare politică pentru realizarea acestui proiect, de la acțiuni ale parlamentarilor, până la cele ale societății civile. Din păcate, până acum nu sunt clare direcțiile de acțiune.
Există și un proiect de lege care a fost adoptat de Senat și care prevede construirea autostrăzii pentru care milităm noi, ca soluție de dezvoltare a majorității județelor din regiune.
A8 face parte din culoarul principal de transport european, așa cum a stabilit Comisia Europeană în 2012, cum apare și în Master Planul General al României, ceea ce permite inclusiv accesarea de fonduri europene pentru 85% din investiție.
Cele trei tronsoane ale A8 (Iași – Târgu Neamț/Târgu Neamț – Ditrău/Ditrău – Târgu Mureș) se regăsesc în POIM (Programul Operațional de Infrastructură Rutieră Mare) 2014 – 2020, program ce finanțează proiecte de dezvoltare a infrastructurii rutiere și care sunt cuprinse în MPGT în România, document strategic aflat în gestiunea Ministerului Transporturilor (aprobat prin HG 666/2016).
Vineri, la Iași, vom spune tranșant că a venit momentul în care să ne unim forțele și să așezăm în rândul priorităților naționale finanțabile acest obiectiv.
Sperăm ca, la finalul acestei întâlniri, să avem conturate grupurile de lucru și instituțiile la nivelul cărora vor funcționa și un calendar de lucru, astfel încât să fie identificate soluții reale pentru realizarea obiectivului nostru, iar procesul de adoptare a deciziilor să fie transparent și să poată fi monitorizat de societatea civilă.
În paralel, societatea civilă va pregăti cetățenii obișnuiți de pe traseul autostrăzii, prin ample campanii de informare și alte întâlniri publice. Fiecare dintre acești patru milioane si jumatate de locuitori ai județelor de pe trasul A8 trebuie să conștientizeze că neimplicarea unui politician pentru autostradă este semnalul de alarmă pentru întrebarea: vrea votul meu, dar vrea și bunăstarea mea?
Menționăm că acțiunile societăţii civice au început în iunie 2017, când un grup de ieșeni a decis să atragă atenția asupra proiectului A8. Astfel, prima acțiune a fost o petiție online și apoi marșul motorizat de la Iași la Ungheni, care a scos în stradă peste 300 de taximetriști și mașini private, marș continuat a doua zi cu marşul mare motorizat spre Târgu Mureș, pentru care s-au încolonat peste 300 de maşini, motociclete, autocare, camioane. În aproape toate localitățile importante de pe traseu s-au alăturat ieșenilor și populația din zonă, 50 de motocicliști de la Cluj și firme de transport din Suceava și Botoșani.
“Lanțul uman” de pe pietonalul Ștefan cel Mare din Iaşi, format din aproximativ 2000 de oameni, este o altă acțiune prin care societatea civilă și-a manifestat susținerea pentru acest proiect.
Mulțumim tuturor celor care și-au manifestat sprijinul față de iniţiativele noastre și care au participat la toate acțiunile organizate de noi și de toți colaboratorii noștri din societatea civilă.

Comunicat de presă

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;