9:25 pm - Sunday October 25, 2020

Noi contracte de finanțare, semnate de primarii din județ

17  noi  contracte de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL),  în valoare  de 29.449.071, 33 de lei, au fost semnate astăzi, de primarii unor unități administrativ-teritoriale din județ, anunţă Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, prin intermediul unui comunicat. Cele mai multe contracte (14) prevăd consolidarea, modernizarea, reabilitarea, extinderea sau construirea de școli și grădinițe. Trei comune au primit banii necesari pentru investiții în dispensare medicale. Astfel, în satele Trestiana și Roșu, din comuna Răducăneni, vor fi modernizate și reabilitate patru unități de învațământ, cu suma de 3.065.870 de lei.  Școala cu clasele V-VIII din satul Brătești, comuna Stolniceni-Prăjescu, a primit 1.075.669 de lei pentru reabilitare. Copiii din comuna Mogoșești-Siret vor avea o grădiniță modernă, dotată cu echipamente noi, investiția fiind de 880.680 de lei. Școala Gimnazială Mironeasa și cea din satul Urșita (Mironeasa) vor primi 6.181.215 de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, pentru reabilitare și modernizare. La Piscu Rusului, comuna Dagâța, se va construi o școală nouă, suma alocată fiind de 635.436 de lei. Și în orașul Podu Iloaiei vor fi construite o grădiniță și o creșă. Valoarea celor două proiecte este de 7.415.947,34 de lei. Contracte de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale au semnat și reprezentanții comunelor Deleni, Comarna și Voinești. Locuitorii din comunele Tansa, Focuri și Comarna vor beneficia de servicii medicale în dispensare moderne: către Tansa a fost direcționată suma de 1.589.819 de lei, iar la Focuri investiția va fi de 2.338.462 de lei. Pentru dispensarul din satul Osoi, comuna Comarna, a fost semnat un contract de finanțare în valoare de 985.830,33 de lei. Toate contractele fac parte din PNDL II 2017-2020, program în cadrul căruia județul Iași a primit 831 milioane de lei. Totodată, în a doua tranșă din PNDL I, județul Iași a primit 324 de milioane de lei.  Cele mai multe proiecte aprobate în PNDL II (127) vizează modernizarea, reabilitarea și construcția de grădinițe, creșe și școli. Au mai fost acceptate pentru finanțare și construirea, înființarea sau modernizarea a 44 de dispensare, dar și 36 de proiecte care prevăd realizarea de rețele de apă și canalizare.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;