Consiliul Local a aprobat PUZ-ul pentru Spitalul Regional de Urgenţe

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat miercuri, 21 martie, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) necesar începerii lucrărilor la Spitalul Regional de Urgenţe. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu unanimitate de voturi.„Ne-am angajat față de Ministerul Sănătății ca toată documentația să fie realizată până la sfârșitul lunii martie și, iată, suntem deja în situația de a transmite mapa completă. De astăzi încolo, Ministerul Sănătății, ca unic aplicant al acestui proiect, va trebui să facă tot ce este necesar în vederea ducerii la bun sfârșit a acestuia. Datorită studiului aprobat în ședința de Consiliu Local, Iașul devine primul oraș din România care reușește în mod efectiv să demareze acest proiect. Este onorant pentru noi faptul că vom putea gestiona pe parcursul timpului un asemenea obiectiv. Parteneriatul va trebui să continue și cu celelalte instituții ale statului: Ministerul Transporturilor, în special, respectiv Consiliul Județean, în vederea conectării Spitalului Regional de Urgențe într-o rețea mult mai solidă de transport pe toată Regiunea de Nord-Est, aspect deja prezentat consultatului Jaspers săptămâna trecută. Va trebui să completăm partea de studii privind zona Moara de Vânt pe proprietatea Municipiului Iași de aproximativ 140 de hectare, atât pentru a contura o rețea de străzi care va deservi acest obiectiv, cât și alte obiective pe care le vom gândi împreună și, desigur, pentru a crea un pol de dezvoltare economică în partea de nord a amplasamentului”, a declarat, după aprobarea proiectului de hotărâre, primarul Mihai Chirica. Prezent la şedinţă, deputatul PMP Petru Movilă, membru în Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, a afirmat că spitalul va avea 830 de paturi şi va include o secţie de neurochirurgie.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;