TAROM a inaugurat ruta Iaşi – Timişoara

În anul Centenarului, Moldova va fi legată de Banat, pe calea aerului, graţie companiei naţionale TAROM, odată cu inaugurarea la sfârşitul săptămânii trecute a rutei IAŞI-TIMIŞOARA (şi retur), ce va fi operată de patru ori pe săptămână, după cum urmează:  luni, miercuri şi joi: decolarea din Iaşi la ora 08:30, iar aterizarea la Timişoara la ora 10:20. Zborul retur este programat la ora 10:45, sosirea în Iaşi fiind la ora 12:25; duminică: aeronava va decola spre Timişoara la ora 13:30, iar aterizarea va fi la ora 15:20. Zborul Timişoara-Iaşi va avea loc la ora 15:45, ora aterizării la Iaşi fiind 17:25. La ceremonia de inaugurare a primul zbor TAROM Timişoara – Iaşi, desfăşurată duminică, la prânz, pe Aeroportul din Iaşi au fost prezenţi reprezentanţi ai conducerii  companiei Tarom şi a Aeroportului Iaşi, precum şi reprezentanţi ai comunităţii locale. Dupa discursuri, invitaţii au tăiat tortul tematic, iar publicul a avut ocazia să urmărească şi câteva momente artistice tradiţionale, reprezentative pentru cele două regiuni – Moldova ţi Banatul.  „Ne bucurăm să răspundem astăzi nevoilor comunității noastre, împreună cu partenerul nostru, Compania TAROM, prin lansarea cursei Iași-Timișoara.Operarea acestei rute este definitorie pentru ceea ce înseamnă o Românie unită, și, în mod simbolic, acest moment are loc  exact în anul în care sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire, legând pe calea aerului două provincii istorice importante: Moldova și Banatul. Cu siguranță impactul generat de această legătura aeriană directă este considerabil atât pentru mediul de afaceri local și regional, care se  dezvoltă tot mai mult, cât si pentru facilitarea schimburilor academice și culturale. Nu în ultimul rând, ruta Iași-Timișoara înseamnă pentru cetațenii noștri timp mai mult langă cei dragi și mai multa siguranță.Multumim, pe aceasta cale, partenerului nostru TAROM atât pentru efortul  de a răspunde rapid solicitărilor noastre de operare a rutei Iași-Timișoara, cât și pentru susținerea acordată Aeroportului Iași pe tot parcursul dezvoltării”, a declarat Monica Nichituş, Directorul General Provizoriu al Aeroportului Internațional Iași. „TAROM este compania care unește. Ne bucură foarte mult atunci când reușim să devenim un veritabil liant între românii de pretutindeni. Mi-aș dori să se rețină faptul că de astăzi, un zbor cu TAROM reprezintă cel mai scurt drum dintre Timișoara și Iași. În mai puțin de două ore, pasagerii ajung la destinație. Noi considerăm că românii merită o companie națională care să dezvolte zborurile interne, pentru că aici este un segment de public care a fost neglijat în ultimii ani. În același timp, avem încredere că toate aceste curse vor fi profitabile pentru companie”, a afirmat, la rândul său, Wolff Werner Wilhelm, Directorul General al Companiei Naționale TAROM. „Reușim, astăzi, să legăm iarăși Moldova de Banat. De pe Aeroportul Iași vor decola curse spre Timișoara și retur, curse operate de o companie românească. Lumea de astăzi înseamnă mobilitate, dezvoltare, deschidere. De aceea, confortul și accesibilitatea pasagerilor, precum și asigurarea rutelor solicitate de aceștia trebuie să fie principalele noastre preocupări. Aeroportul Iași își menține un trend pozitiv în ceea ce privește creșterea fluxului de pasageri, dar și a numărului de zboruri interne și externe. Una dintre puținele companii aeriene rămasă cu capital de stat, TAROM, a reușit să se claseze pe locul nouă la nivel mondial în ceea ce privește calitatea serviciilor apreciate de clienții din întreaga lume. Din acest motiv, consider că intră în firescul lucrurilor ca cele mai importante orașe ale țării să fie unite chiar și pe calea aerului, în anul Centenarului, de compania națională de transport aerian”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Judetean Iași. Pasagerii îşi pot achiziţiona bilete de pe site-ul companiei: www.tarom.ro, dar şi de pe varianta mobilă a site-ului www.tarom.ro, sau prin agenţiile proprii şi partenere TAROM. În pretul biletului sunt incluse: transportul bagajului de cală, în limita maximă de 23 kg (un bagaj pentru Clasa Economy) +10 kg bagaj de mână, check-in în aeroport, la kiosk, online şi pe mobil şi, respectiv, catering-ul de la bordul aeronavei.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;