Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI) din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași va inaugura luni, 16 aprilie, de la ora 11.00, un laborator de instruire în programare de tip control numeric (CNC) renovat și dotat după cele mai înalte standarde. Laboratorul a fost realizat în urma unui parteneriat existent între CMMI și firma GreenBau din București, recunoscută pentru comercializarea de mașini unelte cu comandă numerică Okuma. Laboratorul este dotat cu 16 calculatoare care au monitoare touchscreen, simulatoare, tablă interactivă, fiind vorba despre o investiție de aproximativ 100.000 de lei. „Noi avem relații mai vechi cu firma, deoarece am achiziționat de la ei mașina cu comandă numerică Okuma, iar acum un an și jumătate s-a inițiat și s-a semnat un acord de parteneriat. Un prim pas în baza acestui acord este deschiderea laboratorului în care avem integrată mașina și atunci studenții pot să realizeze, practic, singuri piesa. Însă laboratorul nu este destinat doar lor, se pot face cursuri de specializare și pentru angajați ai companiilor care lucrează cu comandă numerică. Laboratorul este dotat cu tehnică de ultimă generație, imită perfect mediul de lucru de pe mașina cu comandă numerică”, a precizat prof. univ. dr. ing. Cătălin Dumitraș, decanul CMMI. După deschiderea oficială vor fi făcute prezentări atât ale firmei, cât și ale programului, prin care vor fi arătate posibilitățile de lucru în laborator. Tot în cadrul acestui eveniment, firma Autodesk va oferi Universității Tehnice un număr de aproximativ 3.000 de licențe gratuite pentru aplicații de tip CAD, care vor fi folosite în domeniile mecanică, construcții de mașini sau arhitectură. Evenimentul se va încheia cu o masă rotundă, la care vor participa reprezentanții companiilor care vor fi prezente, la care se va discuta despre susținerea unui master nou, adaptarea planurilor de învățământ la cerințele fabricilor, modul în care companiile pot ajuta la dezvoltarea facultății și a universității, precum și despre cerințele necesare la angajare, precizează reprezentanţii universităţii, prin intermediul unui comunicat de presă.