4:53 am - Wednesday October 17, 2018

Numărul turiştilor care vizitează Iaşul, în scădere faţă de anul trecut

În luna februarie 2018, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o scădere cu 5,9%, iar înnoptările o diminuare cu 12,1%. Potrivit unei informări a Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I – 28.II.2018, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017, sosirile au înregistrat o reducere cu 5,0%, iar înnoptările cu 12,1%, durata medie a șederii fiind în scădere, de la 1,65 zile la 1,53 zile. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna februarie 2018 au însumat 19.081 persoane, în scădere cu 5,9% față de cele din luna februarie 2017. Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în luna februarie 2018, 77,9% din numărul total de sosiri (14.866 persoane), în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,1% (4215 persoane), spre deosebire de 20,0% în luna februarie 2017; turiştii străini provin în proporţie 83,5% din ţări situate în Europa. În structurile de primire turistică în luna februarie 2018 au fost înregistrate 29.455 înnoptări, în scădere cu 12,1% față de luna februarie 2017, durata medie a cazării în structurile de primire turistică fiind de 1,54 zile (1,54 zile turiști români, respectiv 1,57 zile turiști străini). Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna februarie 2018 a fost de 26,0% pe total structuri de cazare turistică, mai scăzut cu 2,7% în comparație cu cel din luna februarie 2017 (28,7%). Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicați indici de utilizare netă a locurilor de cazare în luna februarie 2018 s-au înregistrat la hosteluri (32,0%) și hoteluri (29,4%). Perioada 1.I – 28.II.2018 faţă de perioada 1.I – 28.II.2017 Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I – 28.II.2018 au însumat 37.384 persoane, în scădere cu 5,0% față de perioada 1.I – 28.II.2017. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat, în perioada 1.I – 28.II.2018, 77,6% din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,4% (20,1% în perioada 1.I – 28.II.2017). Pe tipuri de structuri de primire turistică, sosirile în hoteluri dețin 82,8% din totalul sosirilor, iar pe categorii de clasificare a structurilor de primire turistică, categoria „3 stele” deține 44,2% din total sosiri. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I – 28.II.2018 au însumat 57155, în scădere cu 12,1% față de 1.I – 28.II.2017; durata medie a șederii a fost de 1,53 zile (1,52 zile turişti români şi 1,56 zile turişti străini).

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;