Începând de miercuri, 25 aprilie 2018, se desfășoară la Iași Festivalul de teatru școlar în limbi străine Teatru sub castani, ediția a IX-a.
Organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași și Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, evenimentul reunește 14 trupe din Iași, Botoșani, Vaslui, Cluj-Napoca, Timișoara, Slobozia, Târgu Jiu, Chișinău și Bălți, Republica Moldova. Trupele, cu membri a căror vârstă variază de la 8 la 18 ani, vor prezenta producții dramatice de mai mică sau mai mare întindere, bazate pe texte ale unor autori mai mult sau mai puțin cunoscuți (Shakespeare, Molière, Spiridon Vangheli, Jean-Luc Lagarce, Raymond Queneau, Anton Pavlovici Cehov, Mark Haddon, Matei Vișniec, Jacques Prévert, Xavier Durringer etc.) sau pe creații proprii ale trupelor sau ale coordonatorilor acestora.
Deschiderea va avea loc în Sala de festivități a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași, miercuri la ora 19.30 și va fi urmată de prezentarea trupelor participante. Ziua a doua – joi, 26 aprilie – va fi o zi maraton, cu spectacole în limbile franceză, engleză, germană și, în premieră, rusă, prezentate de la 8.30 până la 20.45 la Sala Uzina cu Teatru a Teatrului Național – o adevărată provocare, mai ales pentru juriu. Președinte al juriului este, prin tradiție, domnul conf. univ. dr. Ovidiu Lazăr, regizor al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași. Din juriu mai fac parte foști membrii ai unor trupe de teatru în limbi străine, specialiști în teatru, cunoscători a cel puțin două dintre limbile străine în care se joacă. În cursul dimineții de vineri, 27 aprilie, tinerii actori vor participa la ateliere de teatru, dans, mișcare, pictură murală, fotografie și bijuterii susținute de specialiști, pentru ca seara să vizioneze spectacolul Astă seară se improvizează la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Sâmbătă, 28 aprilie, după o nouă serie de ateliere, va avea loc mult-așteptata festivitate de premiere. După-amiaza va fi dedicată cunoașterii Iașului de către participanții din țară și din Republica Moldova, printr-un tur ghidat interactiv oferit de City ID cu tema „Povești în Iași, povești despre Iași”, iar seara muzicii și dansului sub castanii din curtea școlii.