Muzică, teatru, dans, poezie şi o mega-petrecere în aer liber, propunerile FEstudIS pentru acest sfârşit de săptămână

Casa Cultură de a Studenților (CCS) Iași, împreună cu organizațiile studențești au pregătit pentru acest sfârșit de săptămână un program special în cadrul celei de-a XVIII- a ediții a „FEstudIS“, cea mai aşteptată sesiune a studenţilor. Astfel, sâmbătă, 5 mai, artele lumii vor fi aduse în fața spectatorilor. Muzică, teatru, dans, poezie sunt doar câteva elemente din cadrul programului pregătit publicului larg de către organizatori. Intrarea la spectacolele din cadrul Festivalului Studenților Ieșeni „FEstudIS” este liberă, în limita locurilor disponibile. Iată, în continuare, programul complet al manifestărilor programate la acest sfârşit de săptămână în cadrul FEstudIS:

* spectacolul „100 de ani de istorie“ – 5 mai, ora 18:00, Sala „Gaudeamus“ a CCS

Spectacolul “100 de ani de istorie” este un spectacol al românilor despre români. Este un spectacol al identității noastre naționale care să ne aducă aminte cine suntem, de unde venim, și ce însemnăm. „Spectacolul pe care îl vom realiza se constituie dintr-o suită de momente artistice, care vor sublinia importanța celor mai semnificative evenimente istorice, care au marcat evoluția actului istoric de unire a românilor, devenind o veritabilă lecție de istorie“, afirmă Bogdan Crucianu, directorul CCS Iaşi. Este o lecție de istorie pentru generația tânără și un semn de normalitate pentru o țară care are o istorie atât de frumoasă și care ne permite să stăm cu fruntea sus și să ne mândrim că suntem români cu o acțiune plasată între anii 1913 și 1 decembrie 1918. „Vom trece, în pași de dans, cântând și recitând prin momentele premergatoare Marii Uniri. În România ultimilor ani, ritmul de viață accelerat, grija zilei de mâine, un anumit grad de superficialitate au dus la deteriorarea unor segmente fundamentale în dezvoltarea și formarea românului adevărat.“,a precizat Adrian Ștefan, regizorul spectacolului. Necunoașterea istoriei naționale, scăderea gradului de cultură, dar mai ales indiferența față de valorile unanim recunoscute ale nației conduce cu siguranță la degradare socială și, în scurt timp, la pierderea identității naționale. Se știe că există o legătură puternică între nivelul de încredere al individului în societate și nivelul de trai. Chiar dacă nu știm care este cauza și care este efectul, cert este că țările în care oamenii au încredere în societate au și un nivel de trai mai ridicat. De aceea, prin arta spectacolului, folosind multiple mijloace de exprimare artistică, de la muzică și poezie la film și dans, se poate readuce în arealul social românesc un patriotism sănătos care să poată fi însoțit de alte valori importante: implicarea socială prin care românii pot învăța să abandoneze starea pasivă și să observe nevoile celor din jur, și să ajute cu cât de puțin; interesul pentru cultura romanească; toleranță; reperele morale, aducând în față publicului, modele morale. Astfel, ajutați de eroii pe care îi vom evoca în spectacolul nostru , putem să le arătăm copiilor ce înseamnă vitejia și dragostea de țară; respectul și spiritul civic: faptele înaintașilor nu sunt numai modele de sacrificiu, de împlinire a datoriei față de țara și semeni, ci și de trezire a sentimentelor firești, de iubire față de aproape; optimismul. Adevărații români au datoria de a păstra și de a perpetua valorile românismului, indiferent de ce natură-istorice, religioase, morale, culturale-ar fi ele. Dragostea de tară este unul dintre cele mai nobile sentimente, păstrarea și cultivarea lui la tanăra generație este o datorie sfantă și obligatorie. Fastuos, extraordinar, grandios, senzațional sunt atribute care parcă nu au puterea să cuprindă și să definească ce se va întâmpla pe scenă. Epilogul va concentra importanța unității românilor, va fi o pledoarie pentru patrie si patriotism și se va încheia cu toți actanții pe scenă dansand Hora Unirii impreuna cu publicul.

* Q-PARTY – 5 mai, ora 19:00, în parcarea din fața Casei de Cultură a Studenților

Casa de Cultură a Studenților din Iași legalizează distracția pe 5 mai, în aer liber. Mega petrecere în aer liber, nu poate fi decât la FEstudIS. V-am pregătit o petrecere tematică incredibilă cu un show de lasere în parcarea din fața Casei de Cultură a Studenților. „Q-PARTY a apărut în FEstudIS în urma tendințelor studenților de a se distra pe muzica elecronică. DJ-ii fac atmosfera, iar muzica dă energie. Ambele sunt ingredientele perfecte care vor face din Q- PARTY ceva emblematic pentru festivalul studențesc”,a precizat Alexandru Ignat, coordonatorul evenimentului. În deschidere atmosfera va fi întreținută de DJ BENJI, DJ IULIA și DJ JOHNNY W. Invitatul special al serii este DJ SHIVER. DJ SHIVER, un tânăr care iubește muzica, a ajuns să fie din ce în ce mai căutat de organizatorii de festivaluri de peste hotare. Activează în domeniul muzical clujean încă din anul 2008. În tot acest timp a participat la sute de petreceri și sute de festivaluri atât în țară cât și în străinătate.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;