5:13 pm - Friday April 19, 9811

Preparate gătite la cuptor, la Splend`Eat, noua locație din Food Court Palas

Recent, în food court Palas s-a inaugurat un nou restaurant, cu propuneri ispititoare pentru pofticioși și nu numai. Splend`Eat își răsfață clienții cu propuneri culinare sănătoase, aromate și proaspete, pentru că sunt pregătite la cuptor.

Splend`Eat este situat în food court Palas, în vecinătatea Inmedio, și își întâmpină clienții cu o amenajare ce pune accent pe elemente naturale, care invită la relaxare. Tot spre natural se îndreaptă și meniul noii locații, pentru că preparatele sunt gătite la cuptor, astfel încât să își păstreze gustul și proprietățile, dar și pentru a fi mai sănătoase. Pentru rețetele Splend`Eat se folosesc ingrediente de cea mai bună calitate și, pe cât posibil, de la furnizori locali.

Pentru iubitorii de burgeri, Splend`Eat propune variante cu pui rumenit la cuptor, somon, chiftea vegetariană sau cu halloumi, în combinații apetisante și definite de sosuri speciale. Totul, pentru a obține un burger gustos și sănătos, care poate fi combinat cu delicioșii cartofi pregătiți tot la cuptor, disponibili cu sosuri la alegere. Clienții pot opta și pentru varietatea de rețete de wrap, care combină arome din cele mai îndepărate colțuri ale lumii. În plus, în meniul Splend`Eat este disponibil Hot Box, un preparat echilibrat, cald, ușor, dar sațios. Este o cutie plină cu bunătăți: pui la cuptor sau chiftea vegetariană, orez basmati sau cartofi copți și salată.

Pentru cei care preferă salatele, aici le găsesc în combinații ce au la bază pui satay, la cuptor sau chilli, halloumi, somon afumat, ton sau chiftele vegetariene. Iar dacă își doresc propria rețetă, o pot realiza la Salad Bar. Tot la Splend`Eat pot alege și supe cremă, dar și deserturi, pentru un meniu complet. 

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;