Elevii din mediul rural răspund provocărilor europene

In perioada 13 – 19 mai 2018, are loc cea de-a doua activitate de învățare din cadrul Parteneriatului Strategic Erasmus+“Mobile applications to ease learning for students” (2017-1-RO01-KA219-037187_1).

Proiectul este coordonat de Liceul Tehnologic Agricol “Mihail Kogălniceanu” din  Miroslava și are ca parteneri institutii din Polonia, Turcia si Grecia. Scopul proiectului este dezvoltarea de aplicații utile învățării pentru telefoanele care utilizează sistemul de operare Android. Elevii din cele 4 țări partenere vor participa la mai multe work-shop-uri, în cadrul cărora se vor familiariza cu programul App Inventor 2 și cu aplicații mobile (MIT AI2 Companion) pe care le vor folosi în vederea realizării de proiecte personalizate.

Activitățile vor fi susținute atât de profesori din cadrul instituției noastre, cât și de specialiști IT (Lessons and workshop -12 steps in creating and releasing an app, Workshop- the mobile applications` utility -finding objectives, distance calculation).

“Suntem mândri că putem beneficia de astfel de experiențe care favorizează interacțiunea elevilor din mediul rural cu elevi din alte țări. În plus, este un schimb de bune practici între profesori, ceea ce, cu siguranță, se va reflecta, pe termen lung, în realizările școlii noastre.” au declarat reprezentanții instituției de învățământ.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;