Directia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Iaşi continuă programul „Campionii României”, implementat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ), prin acțiunea desfășurată împreună cu CSMS Iași la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, structura gimnazială „Petru Poni”. Astfel, fotbaliştii Andrei Cristea, Ovidiu Mihalache, Narcis Bădic (fost elev al acestei școli) și Marius Chelaru, componenți ai echipei CSM Politehnica Iaşi, au stat de vorbă cu elevii școlii, au făcut jocuri cu mingea, iar la final au oferit autografe tuturor elevilor acestei unităţi de învăţământ. Copiii au manifestat un interes deosebit și au fost surprinși de întâlnirea directă cu sportivii lor preferați. La final, conducerea școlii a oferit celor patru fotbaliști câte o diplomă de merit pentru reprezentarea și promovarea sportului ieșean, ne-a informat Tiberiu Toma, inspector principal în cadrul DJST Iaşi.