12:28 pm - Wednesday October 17, 2018

Ştiinţa Miroslava a retrogradat în liga a treia

După numai un sezon, Ştiinţa Miroslava a retrogradat în liga a treia, eşalon de unde promovase, vara trecută, pe cea de-a doua scenă fotbalistică a ţării. Deşi retrogradată încă din penultima etapă, după ce pierduse la Uricani, cu scorul de 1-4, în faţa Luceafărului Oradea, formaţia ieşeană a dorit să lase o impresie bună la despărţirea de liga a doua şi a prestat un joc curajos, sâmbătă, la Timişoara, în ultima etapă de campionat, în compania Ripensiei. Alexandru Marin (min. 15) şi Eduard Sandu (min. 59) au punctat pentru Ştiinţa, echipă care cu jumătate de oră înaintea fluierului final al arbitrului Marius Nechita Chioran din Cluj conducea cu scorul de 2-0! Finalul a fost, însă, unul de coşmar pentru oaspeţi, care au încasat nu mai puţin de trei goluri, în urma reuşitelor lui Bădăluţă (min. 69), Toma (min. 82) şi Mediop (min. 90+4). Ieşenii părăsesc, aşadar, liga a doua, cu o nouă înfrângere, încheind campionatul pe locul 17, cu 37 de puncte (zece victorii, şapte remize şi 21 de înfrângeri, 46-73 golaveraj). Alături de Ştiinţa Miroslava au retrogradat în liga a treia Olimpia Satu Mare, ASA Târgu Mureş, Foresta Suceava şi Metaloglobus Bucureşti. În locul acestora au promovat în liga a doua Aerostar Bacău, Farul Constanţa, Petrolul Ploieşti, ACS Şirineasa şi Universitatea Cluj.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;