11:33 pm - Sunday October 25, 2020

Ruta Culturală ATRIUM, din care face parte şi Iaşul, reconfirmată de autorităţile europene

Ruta Culturală Europeană ATRIUM, din care face parte şi judeţul Iaşi, a fost reconfonfirmată, în primă instanţă, de Comisia Europeană, rezultat care demonstrează implicarea continuă și atentă a autorităţilor locale, membre ale acestei reţele, în vederea promovării valorilor culturale. “Pe 18 aprilie 2018, reprezentanții autorităților europene care au aderat la Programul Rutelor Culturale ale Consiliului Europei s-au întrunit într-o comisie specială pentru recunoașterea validității Rutei Culturale Europene “ATRIUM-Arhitectura Regimurilor Totalitare din Secolul XX în Memoria Urbană Europeană” și au reconfirmat certificarea acesteia ca Rută Culturală oficială a Consiliului Europei”, precizează într-un comunicat de presă reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi. Potrivit documentului, Rutele Culturale Europene sunt supuse unei evaluări complexe la fiecare trei ani, pe baza unui dosar extensiv, care colectează și prezintă activitățile realizate, pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile recertificării. Județul Iași este membru fondator al Asociației ATRIUM din anul 2013. Scopul asociației este de a disemina, proteja și promova patrimoniul european asociat cu arhitectura și istoria secolului XX, axându-se în special pe perioada ce marchează regimurile totalitare și dictatoriale din Europa. Din 2014, ATRIUM este una din cele 32 rute culturale certificate ale Consiliului Europei. Clădirile din Iași care fac parte din Ruta Culturală  Europeană “ATRIUM-Arhitectura Regimurilor Totalitare din Secolul XX” sunt: Casa Studenților, Hala Centrală și Casa Pătrată.

 

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;