6:07 pm - Wednesday December 2, 2020

Colegiul „Richard Wurmbrand” anunță inaugurarea celui de-al treilea laborator IT

Acum, la finalul anului școlar 2017-2018, Colegiul „Richard Wurmbrand” anunță inaugurarea celui de-al treilea laborator IT, ultima achiziție a campusului CRW. Laboratorul va avea 21 de computere Apple iMac, alături de alte câteva dispozitive STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) și componente create și personalizate pentru fiecare nivel de vârstă și înțelegere.
Dedicați misiunii de a aduce plus valoare elevilor, familiilor și comunității locale și de a oferi o educație care să răspundă nevoilor secolului al XXI-lea, CRW are bucuria de asigura în Iași un spațiu inovativ și un program de literație în domeniul IT-ului.
Iată câteva din caracteristicile noului laborator:
• 21 de computere Apple iMac, cu ecran Retina 4K și diagonala de 21,5 inchi
• Rezoluție de 4096×2304 cu suport pentru milioane de culori
• Capacitate de stocare 1 TB
• Cele mai noi sisteme de operare Mac și Windows
• Suita de aplicații profesionale Apple multi-premiată
• Module pentru literație STEM Makey Makey
• Seturi LEGO STEM
• Platforme Raspberry Pi cu Google Voice și Google Vision
Finanțarea acestui proiect de câteva zeci de mii de dolari a fost posibilă datorită generozității unui donator din SUA, care dorește să rămână anonim. Colegiul „Richard Wurmbrand” dorește să mulțumească orașului Iași pentru oportunitatea de a investi în viețile copiilor și pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor.
Colegiul „Richard Wurmbrand” a fost înființat în anul 1995 și este o şcoală privată, de cultură generală, care promovează excelența și oferă o educație modernă, fundamentată pe principii creştine. Această educație se exprimă prin pregătire academică de excepţie, modelarea armonioasă a caracterului, stimularea plenară a creativităţii și integrarea relevantă în societate.
Colegiul „Richard Wurmbrand” investește anul acesta în viețile a 600 de elevi!
• dezvoltă o echipă de 70 de oameni entuziaști
• încurajează lectura pentru 763 de cititori activi
• susține cauza a 20 de copii cu dizabilități
• a influențat viețile a 457 de absolvenți
• a oferit burse pentru 56 de elevi din Republica Moldova
• a asigurat educația pentru 150 de copii orfani

Filed in: Educație

Comments are closed.

;