Scandal între Consiliul Judeţean şi Primărie pe tema canalizării înfundate din municipiu

Pompele de evacuare a apei acumulate în unele zone din municipiu, ca urmare a ploii torenţiale care a căzut în dimineaţa zilei de sâmbătă, 16 iunie, au fost pornite în timp util și au funcționat la capacitate maximă, afirmă reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, într-un comunicat de presă, în replică la informaţiile  transmise în spațiul public de către Primăria Municipiului Iași. “Canalizările din municipu au refulat din cauza debitelor excepționale înregistrate într-un interval de timp foarte scurt și nu din lipsa activității pompelor Apa Vital. Pe de altă parte, sutele de tone de nisip care au fost împrăștiate în anotimpul rece de minicipalitate în tot orașul s-au depus la topirea zăpezii în canalizări, colmatându-le, lucru recunoscut, de altfel, de municipalitate”, afirmă reprezentanţii CJ. În document, aceştia precizează că pompele nu au rolul de a evacua apa din sistemul de canalizare, ci de a apăra orașul, în cazul în care nivelul Bahluiului este foarte mare și există riscul producerii de inundații și a intrării apei din acest râu în rețeaua de canalizare. “În cadrul şedinței Comitetului Local pentru Situați de Urgență, reprezentantul Centrului Meteorologic Regional a făcut precizarea că au fost înregistrate cantități extrem de mari de apă (de cinci ori mai mult), într-un interval foarte scurt de timp. Cât privește lipsa de coordonare pe care o acuză Primăria Municipiului Iași, între Apa Vital și Del Gaz Grid, aducem la cunoștinta opiniei publice că municipalitatea face o confuzie, Del Gaz Grid nefiind implicat în administrarea și punerea în funcține a acestor pompe. Totodată, facem precizarea că stația de epurare a apei a funcționat în aceste zile cu mult peste capacitatea maximă, risc asumat de altfel, de reprezentanții Apa Vital, tocmai în scopul ajutării orașului și reducerii riscului de inundații”, se mai spune în comunicatul administraţiei judeţene. Toate echipajele Apa Vital au fost sâmbătă pe teren, pentru asigurarea sistemului de alimentare cu apă potabilă a ieșenilor, aceasta fiind de altfel, prioritatea regiei aflată în subordinea CJ. “La Stația de la Timișești se înregistrează turbiditate ridicată a apei, motiv pentru care această stație a trebuit oprită, iar sarcinile de alimentare cu apă a populației preluate de stația de la Chirița. Apa Vital are în desfășurare un proiect prin Programul Operațional de Infrastructură (POIM) Mare, care prevede înlocuirea și modernizarea a 16 km de rețea de canalizare în municipiul Iași”, se mai precizează în încheierea comunicatului de presă al Consiliului Judeţean Iaşi.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;