4:37 am - Wednesday November 14, 2018

Tineri designeri își prezintă creațiile la Festivalul „Art East”, în week-end, la Palas

Sfârșitul de săptămână este dedicat modei și artelor, la Palas. Cei care își vor petrece timpul liber în ansamblul din inima orașului sunt așteptați la Festivalul Internațional de Creație Vestimentară „Art East” Iaşi și la Târgul de Artă și Antichități.

De vineri până duminică inclusiv, în perioada 22 – 24 iunie 2018Atriumul Palas Mall găzduiește Târgul de Artă și Antichități. Pasionații de obiectele cu patina timpului vor descoperi piese aparte, precum: ceasuri de colecție, bijuterii, porțelanuri, tablouri, numismatică, argintărie, piese de mic mobilier și multe alte articole. Cei care iubesc antichitățile vor putea interacționa cu numeroși colecționari din toate colțurile țării, care le vor împărtăși din poveștile exponatelor.

Sâmbătă și duminică, parcul Palas va găzdui Festivalul Internațional de Creație Vestimentară „Art East”, o competiție la care participă tineri designeri şi modele din cadrul Caselor de Cultură din țară și universităților din străinătate. Sâmbătă, de la 19.00, se va desfășura concursul Art East, care include secțiunile: design vestimentar, show, modele și Centenar. Juriul de specialitate va recompensa originalitatea și îndrăzneala, dar și coerența la nivel de execuție a creațiilor prezentate. Invitatul special al evenimentului este stilistul Alin Gălățeascu.

Duminică, de la ora 21.00, va avea loc Gala East Models Awards. Publicul va putea admira propunerile unor designeri și branduri de fashion renumite, în prezentări de modă oferite de modele internaționale. Evenimentul va include și un fashion show care marchează Ziua IeiFestivalul Internațional de Creație Vestimentară „Art East” este organizat de Academia Models, cu sprijinul Casei de Cultură a Studenților din Iași.

 

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;